NEOLATÍN, -Ă, neolatini, -e, adj. (Despre limbi) Care continuă limba latină; romanic; (despre popoare) care descinde din romani, de origine latină. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-latin.

NEOLATÍN, -Ă, neolatini, -e, adj. (Despre limbi) Care continuă limba latină; romanic; (despre popoare) care descinde din romani, de origine latină. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-latin.

NEOLATÍN, -Ă, neolatini, -e, adj. (Despre o limbă) Care continuă limba latină; (despre un popor) care descinde din romani. V. romanic.

neolatín (ne-o-) adj. m., pl. neolatíni; f. neolatínă, pl. neolatíne

neolatín adj. m. (sil. ne-o-) latin

NEOLATÍN adj. v. romanic.

NEOLATÍN, -Ă adj. Care descinde din romani sau din limba latină; de origine latină. [Cf. fr. néo-latin].

NEOLATÍN, -Ă adj. care are la bază limba latină; romanic; (despre popoare) de origine latină. (< fr. néo-latin)

NEOLATÍN ~ă (~i, ~e) 1) (despre limbi, dialecte) Care s-a dezvoltat din limba latină; romanic. 2) (despre popoare) Care este de origine latină; care se trage de la romani. [Sil. ne-o-] /<néo-latin

neo-latin a. se zice de limbile moderne derivate din latinește: româna, italiana, franceza, spaniola, portugheza și reto-romana sunt limbi neo-latine.

* neolatín, -ă s. și adj. Latin modern, romanic. – V. romanic.

NEOLATIN adj. romanic. (Limbă ~.)

NEOLATÍN, -Ă adj. (cf. fr. néolatin): în sintagma limbă neolatină (v.).