neogramatic definitie

10 definiții pentru neogramatic

NEOGRAMÁTIC, -Ă, neogramatici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. (În sintagmele) Școala neogramatică sau curentul neogramatic = curent lingvistic care susține principiul regularității schimbărilor fonetice (considerând analogia drept factor principal în apariția formelor noi) și promovează studiul limbilor moderne. 2. S. m. și f. Adept al curentului neogramatic (1). [Pr.: ne-o-] – Neo- + gramatic (după germ. Junggrammatiker, fr. néo-grammairien, it. neogrammatici).
NEOGRAMÁTIC, -Ă, neogramatici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. (În sintagmele) Școala neogramatică sau curentul neogramatic = curent lingvistic care susține principiul regularității schimbărilor fonetice (considerând analogia drept factor principal în apariția formelor noi) și promovează studiul limbilor moderne. 2. S. m. și f. Adept al curentului neogramatic (1). [Pr.: ne-o-] – Neo- + gramatic (după germ. Junggrammatiker, fr. néo-grammairien, it. neogrammatici).
neogramátic (ne-o-gra-) adj. m., s. m., pl. neogramátici; adj. f. neogramátică, pl. neogramátice
neogramátic adj. m., s. m. (sil. ne-o-gra-), pl. neogramátici; f. sg. neogramátică, pl. neogramátice
NEOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la principiile și la metodele școlii neogramatice. ◊ Școală neogramatică = curent apărut în a doua jumătate a sec. XIX, fundat de lingviștii germani Osthoff și Brugmann, care pune accent pe cercetarea limbilor vii și pe legile fonetice, dar care nu s-a putut ridica la conceperea limbii ca un fenomen social. // s.m. Adept al acestei școli. [După germ. Junggrammatiker, fr. néo-gramairien, it. neogrammatico].
NEOGRAMÁTIC, -Ă I. adj. școală ~ă = curent lingvistic care susține principiul regularității absolute a schimbărilor fonetice, analogia ca factor principal în crearea formelor noi și necesitatea studierii limbilor moderne și a dialectelor lor. II. s. m. adept al acestei școli. (după fr. néo-gramairien, germ. Junggrammatiker)
NEOGRAMÁTIC ~că (~ci, ~ce): Școală ~că (sau curent ~) curent lingvistic apărut spre sfârșitul sec. XIX, care a început să acorde o atenție sporită studiului limbilor vii și dialectelor. [Sil. ne-o-] /neo- + gramatic
NEOGRAMÁTIC, -Ă (< neo- + gramatic, după germ., fr.) adj., s. m. 1. Adj. Școala n. = curent lingvistic apărut în a doua jumătate a sec. 19, la Leipzig, printre elevii lui Goerg Curtius. A încercat să introducă în lingvistică și istorie supremația unor legi asemănătoare celor din natură, fizică, biologie; susținea principiul regularității schimbărilor fonetice și analogia ca factor principal în crearea formelor noi. A promovat studiul limbilor moderne și al dialectelor lor. Reprezentanți: K. Brugmann, H. Osthoff, H. Paul – în Germania; K. Verner – în Danemarca, M. Breál și G. Paris – în Franța, W.D. Whitney în S.U.A. În România, B.P. Hasdeu, Al. Lambrior, H. Tiktin, L. Șăineanu. Al. Philippide, O. Densusianu și S. Pușcariu au elaborat lucrări importante bazate pe aceste principii. 2. S. m. Adept al principiilor școlii neogramatice.
NEOGRAMÁTIC, -Ă adj. (< după germ. Junggrammatiker, fr. néogrammairien, it. neogrammatico): în sintagma curent neogramatic (v.).
NEOGRAMÁTIC s. m. (< adj. neogramatic, -ă, după fr. néogrammairien, it. neogrammatico, germ. Junggrammatiker): adept al curentului neogramatic în lingvistică (v. curént).

neogramatic dex

Intrare: neogramatic (adj.)
neogramatic adjectiv
  • silabisire: ne-o-gra-
Intrare: neogramatic (s.m.)
neogramatic substantiv masculin
  • silabisire: ne-o-gra-