NEMÂNCÁRE s. f. Faptul de a nu mânca, de a nu fi mâncat; p. ext. foame. – Pref. ne- + mâncare.

NEMÂNCÁRE s. f. Faptul de a nu mânca, de a nu fi mâncat; p. ext. foame. – Ne- + mâncare.

NEMÎNCÁRE s. f. Faptul de a nu mînca sau de a nu fi mîncat; flămînzire, foame. Era sleit... de nesomn, de nemîncare și de harța asta pe viață și pe moarte în care trăia. POPA, V. 81. Să calc pe urmele tale... Leșinat de nemîncare. TEODORESCU, P. P. 307.

nemâncáre s. f., g.-d. art. nemâncắrii

nemâncáre s. f., g.-d. art. nemâncării

NEMÂNCÁRE s. foame. (Mort de ~.)

NEMÎNCARE s. foame. (Mort de ~.)