nemulțămit definitie

2 intrări

25 definiții pentru nemulțămit

NEMULȚĂMÍ vb. IV v. nemulțumi.
NEMULȚĂMÍT, -Ă adj. v. nemulțumit.
NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămí vb. IV] – Pref. ne- + mulțumi.
NEMULȚUMÍT, -Ă, nemulțumiți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care nu este mulțumit; care are o nemulțumire; supărat, mâhnit; contrariat. 4 Care exprimă nemulțumire. [Var.: (reg.) nemulțămít, -ă adj.] – Pref. ne- + mulțumit.
NEMULȚĂMÍ vb. IV v. nemulțumi.
NEMULȚĂMÍT, -Ă adj. v. nemulțumit.
NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămí vb. IV] – Ne- + mulțumi.
NEMULȚUMÍT, -Ă, nemulțumiți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care nu este mulțumit; care are o nemulțumire; supărat, mâhnit; contrariat. ♦ Care exprimă nemulțumire. [Var.: (reg.) nemulțămít, -ă adj.] – Ne- + mulțumit.
NEMULȚĂMÍ vb. IV v. nemulțumi.
NEMULȚĂMÍT, -Ă adj. v. nemulțumit.
NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A pricinui cuiva nemulțumiri; a nu satisface, a indispune, a supăra (pe cineva). Mă voi sili a nu nemulțumi lumea pe unde voi fi. FILIMON, la TDRG. – Variantă: nemulțămí (NEGRUZZI, S. II 214) vb. IV.
NEMULȚUMÍT, -Ă, nemulțumiți, -te, adj. Care nu e mulțumit; nesatisfăcut, neîmpăcat, supărat. (Adverbial) Se uita nemulțumit peste curtea celui la care striga. PREDA, Î. 133. ◊ (Substantivat) Nemulțumitului i se ia darul. -Variantă: nemulțămít, -ă (NEGRUZZI, S. I 142) adj.
nemulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumésc, imperf. 3 sg. nemulțumeá; conj. prez. 3 să nemulțumeáscă
nemulțumí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumésc, imperf. 3 sg. nemulțumeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nemulțumeáscă
NEMULȚUMÍ vb. a necăji, a supăra. (Mă ~ că nu-l pot ajuta.)
NEMULȚUMÍT adj. 1. necăjit, supărat, (înv., reg. și fam.) paraponisit. (E tare ~ că n-a putut să...) 2. neîmpăcat, nesatisfăcut. (Un om veșnic ~.)
A (se) nemulțumi ≠ a (se) mulțumi, a (se) satisface
Nemulțumit ≠ mulțumit, satisfăcut
A NEMULȚUMÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să-și piardă buna dispoziție (prin acțiuni sau vorbe nepotrivite); a indispune. /ne- + mulțumi
NEMULȚUMÍT ~tă (~ți, ~te) și adverbial (negativ de la mulțumit): ~tului i se ia darul se spune despre o persoană ingrată, care pierde ceea ce a primit. /ne- + mulțumit
nemulțumit a. care nu e mulțumit.
nemulțămésc v. tr. Supăr, indispun. – În vest -mulțu-.
nemulțămít, -ă adj. Care nu e mulțămit: numuțămituluĭ i se ĭa daru (Prov.). S.f., pl. e. Vechĭ. Ingratitudine.
NEMULȚUMI vb. a necăji, a supăra. (Mă ~ că nu-l pot ajuta.)
NEMULȚUMIT adj. 1. necăjit, supărat, (înv., reg. și fam.) paraponisit. (E tare ~ că n-a putut să...) 2. neîmpăcat, nesatisfăcut. (Un om veșnic ~.)

nemulțămit dex

Intrare: nemulțumi
nemulțămi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
nemulțumi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: nemulțumit
nemulțămit
nemulțumit adjectiv