NELEGIUÍT, -Ă, nelegiuiți, -te, adj. (Despre oameni) Care comite nelegiuiri; (despre acțiuni, atitudini etc. ale oamenilor) care constituie, reprezintă o nelegiuire; ticălos, infam. – Pref. ne- + legiuit.

NELEGIUÍT, -Ă, nelegiuiți, -te, adj. (Despre oameni) Care comite nelegiuiri; (despre acțiuni, atitudini etc. ale oamenilor) care constituie, reprezintă o nelegiuire; ticălos, infam. – Ne- + legiuit.

NELEGIUÍT, -Ă, nelegiuiți, -te, adj. Infam, criminal. Gîndea că tocmai în nopți ca astea își ticluiește Filică acțiunile lui nelegiuite. MIHALE, O. 504. Dar să nu-i lăsăm, arhon șatrar, ca să-și împlinească planul cel nelegiuit. ALECSANDRI, T. I 70. ◊ (Substantivat) E un nelegiuit. Îi murise nevasta și a doua zi după înmormîntarea ei a dat un bal. PAS, Z. IV 10. Nelegiuitul îmi smulge fericirea. ALEXANDRESCU, P. 25.

nelegiuít adj. m., pl. nelegiuíți; f. nelegiuítă, pl. nelegiuíte

nelegiuít adj. m., pl. nelegiuíți; f. sg. nelegiuítă, pl. nelegiuíte

NELEGIUÍT adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos. 3. adj. v. criminal.

NELEGIUÍT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Care comite nelegiuiri. /ne- + legiuit

nelegiuit a. 1. lipsit de lege sau de respect pentru cele sfinte; 2. care ofensează morala și tot ce-i demn de respect.

nelegĭuít, -ă adj. (d. legĭuit). Impiŭ. Ilegitim. Criminal. Subst. Criminal: un nelegĭuit.

NELEGIUIT adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~.) 3. adj. criminal, (înv.) criminalicesc. (Faptă ~.)