NELEGIUÍT, -Ă, nelegiuiți, -te, adj. Infam, criminal. Gîndea că tocmai în nopți ca astea își ticluiește Filică acțiunile lui nelegiuite. MIHALE, O. 504. Dar să nu-i lăsăm, arhon șatrar, ca să-și împlinească planul cel nelegiuit. ALECSANDRI, T. I 70. ◊ (Substantivat) E un nelegiuit. Îi murise nevasta și a doua zi după înmormîntarea ei a dat un bal. PAS, Z. IV 10. Nelegiuitul îmi smulge fericirea. ALEXANDRESCU, P. 25.