NELEGIUÍRE, nelegiuiri, s. f. Faptă care contravine legilor juridice sau preceptelor morale; fărădelege, infamie, crimă. – Din nelegiuit.

NELEGIUÍRE, nelegiuiri, s. f. Faptă care contravine legilor juridice sau preceptelor morale; fărădelege, infamie, crimă. – Din nelegiuit.

NELEGIUÍRE, nelegiuiri, s. f. Faptă nelegiuită, fărădelege, infamie, crimă. Va da pe mîna jandarmilor orice nelegiuire. REBREANU, R. I 236. Verișoara la călugărie! Nu voi suferi niciodată asemene nelegiuire. ALECSANDRI, T. I 51.

nelegiuíre s. f., g.-d. art. nelegiuírii; pl. nelegiuíri

nelegiuíre s. f., g.-d. art. nelegiuírii; pl. nelegiuíri

NELEGIUÍRE s. v. ticăloșie.

NELEGIUÍRE ~i f. Faptă reprobabilă, condamnată de lege; fărădelege. /ne- + legiuire

nelegiuire f. 1. dispreț pentru cele religioase; 2. faptă criminală. [Lege e luat aci în sens de religiune].

nelegĭuíre f. Impietate, sacrilegiŭ. Crimă.

NELEGIUIRE s. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mîrșăvie, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie, (livr.) ignominie, turpitudine, (astăzi rar) scelerație, (pop. și fam.) parșivenie, (pop.) becisnicie, blestemăție, scîrnăvie, spurcăciune, (reg.) mîrșăvenie, (înv.) bazaconie, blestemăciune, nebunie, necurat, necurăție, necurățire, păgînătate, păgînie, verigășie, (fig.) murdărie. (A comite o ~.)