NECONTESTÁT, -Ă, necontestați, -te, adj. Care nu este (sau nu poate fi) contestat; incontestabil, recunoscut (ca valabil); evident. – Pref. ne- + contestat (după fr. incontesté).

NECONTESTÁT, -Ă, necontestați, -te, adj. Care nu este (sau nu poate fi) contestat; incontestabil, recunoscut (ca valabil); evident. – Ne- + contestat (după fr. incontesté).

NECONTESTÁT, -Ă, necontestați, -te, adj. Care nu este (sau nu poate fi) contestat; recunoscut (ca valabil, adevărat), netăgăduit, evident. Primele sale poezii... îl ridicară îndată [pe Alecsandri] la titlul necontestat de întîiul poet național al Romîniei. NEGRUZZI, S. I 339. Un lucru necontestat că limbile se prefac. RUSSO, O. 75.

necontestát adj. m., pl. necontestáți; f. necontestátă, pl. necontestáte

necontestát adj. m., pl. necontestáți; f. sg. necontestátă, pl. necontestáte

NECONTESTÁT adj. v. categoric.

NECONTESTÁT, -Ă adj. Care nu este (sau nu poate fi) contestat; evident. [< ne- + contestat, cf. fr. incontesté].

*incontestát, -ă adj. (in- și contestat). Care nu e contestat: șef incontestat.

NECONTESTAT adj. categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, necontestabil, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit, (livr.) indubitabil, peremptoriu. (A manifestat o superioritate ~.)