Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

20 defini╚Ťii pentru necesitate

NECESIT├üTE, necesit─â╚Ťi, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune s─â se fac─â; ceea ce este de absolut─â trebuin╚Ť─â; trebuin╚Ť─â, nevoie. ÔŚŐ Expr. De prim─â necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ÔÖŽ Spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor ╚Öi a urinei. 2. Categorie filosofic─â care desemneaz─â ├«nsu╚Öirile ╚Öi raporturile care au un temei intern, decurg├ónd inevitabil din esen╚Ťa lucrurilor. ÔŚŐ Loc. adv. Cu necesitate = ├«n mod imperios, obligatoriu, neap─ârat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. ÔÇô Din lat. necessitas, -atis, fr. n├ęcessit├ę.
NECESIT├ü, pers. 3 nec├ęsit─â, vb. I. Tranz. (Rar) A cere (├«n mod imperios), a reclama (ceva necesar), a pretinde, a impune. Problema necesit─â o analiz─â special─â. ÔÇô Din fr. n├ęcessiter.
NECESIT├üTE, necesit─â╚Ťi, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune s─â se fac─â; ceea ce este de absolut─â trebuin╚Ť─â; trebuin╚Ť─â, nevoie. ÔŚŐ Expr. De prim─â necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ÔÖŽ Spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor ╚Öi a urinei. 2. Categorie filozofic─â care desemneaz─â ├«nsu╚Öirile ╚Öi raporturile care au un temei intern, decurg├ónd inevitabil din esen╚Ťa lucrurilor. ÔŚŐ Loc. adv. Cu necesitate = ├«n mod imperios, obligatoriu, neap─ârat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. ÔÇô Din lat. necessitas, -atis, fr. n├ęcessit├ę.
NECESIT├üTE, necesit─â╚Ťi, s. f. 1. Trebuin╚Ť─â, nevoie; cerin╚Ť─â. Prezentarea faptului nud ╚Öi a vorbei izvor├«te din necesitatea situa╚Ťiei i se par scriitorului mijloace literare de o eficacitate superioar─â. VIANU, A. P. 127. Am s─â v├«nd producte din magazie ╚Öi-╚Ťi voi trimite banii de care ai necesitate. SADOVEANU, B. 45. ÔŚŐ Loc. adj. De prim─â necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). 2. (Fil.) Dezvoltare care decurge ├«n mod inevitabil din leg─âtura intern─â ╚Öi interac╚Ťiunea dintre fenomene, dintr-o anumit─â ├«nl─ân╚Ťuire reciproc─â a cauzelor ╚Öi efectelor. Nu se poate trata despre moral─â ╚Öi drept f─âr─â s─â se ajung─â la chestiunea a╚Öa-zisului liber-arbitru, a responsabilit─â╚Ťii omului, a raportului dintre necesitate ╚Öi libertate. ENGELS, A. 128. ÔŚŐ Loc. adv. Cu necesitate = ├«n mod imperios, obligator, neap─ârat; inevitabil. Idei ╚Öi sentimente nasc cu necesitate alte sentimente. GHEREA, ST. CR. III 402.
necesit├íte s. f., g.-d. art. necesitß║»╚Ťii; pl. necesitß║»╚Ťi
necesit├í vb., ind. prez. 3 sg. nec├ęsit─â
necesit├íte s. f., g.-d. art. necesit─â╚Ťii; pl. necesit─â╚Ťi
NECESIT├ü vb. 1. a cere, a comporta, a impune, a pretinde, a reclama, a solicita, (├«nv.) a nevoi. (Aceast─â ac╚Ťiune ~ multe eforturi.) 2. a cere, a implica, a presupune, a reclama. (Inteligen╚Ťa ~ reflec╚Ťie.)
NECESIT├ü vb. v. constr├ónge, face, for╚Ťa, obliga, sili.
NECESIT├üTE s. 1. v. trebuin╚Ť─â. 2. v. cerin╚Ť─â. 3. cerin╚Ť─â, exigen╚Ť─â, imperativ, nevoie, obliga╚Ťie, preten╚Ťie, trebuin╚Ť─â, (├«nv. ╚Öi reg.) ni╚Ötot─â, (├«nv.) nevoin╚Ť─â, nevoire, recerin╚Ť─â, (fig.) comandament. (~╚Ťile epocii noastre.) 4. (FIZIOL.; pl. art.) nevoile (pl. art.), (pop.) treaba (art.). (╚śi-a f─âcut ~╚Ťile.) 5. v. utilitate.
NECESIT├ü vb. I. tr. A cere, a impune, a reclama ceva ca absolut necesar. [P.i. 3 -t─â. / < fr. n├ęcessiter, it. necessitare].
NECESIT├üTE s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, trebuin╚Ť─â. ÔÖŽ (Spec.; la pl.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor ╚Öi a urinei. ÔŚŐ Cu necesitate = ├«n mod necesar. 2. Categorie filozofic─â care desemneaz─â ├«nsu╚Öirile ╚Öi raporturile care au un temei intern, decurg├ónd inevitabil din esen╚Ťa lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. [Cf. fr. n├ęcessit├ę, it. necessit├á, lat. necessitas].
NECESIT├üTE s. f. 1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate. ÔŚŐ (pl.) proces fiziologic de evacuare a fecalelor ╚Öi a urinei. ÔÖŽ cu ~ = ├«n mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situa╚Ťie excep╚Ťional─â ├«n care statul poate lua anumite m─âsuri ├«n interesul ap─âr─ârii ╚Ť─ârii. 2. categorie filozofic─â desemn├ónd ├«nsu╚Öirile ╚Öi raporturile care au un temei intern, decurg├ónd inevitabil din esen╚Ťa lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. (< fr. n├ęcessit├ę, lat. necessitas)
A NECESIT├ü pers. 3 nec├ęsit─â tranz. A face s─â fie necesar; a cere; a reclama; a pretinde; a comporta. /<fr. n├ęcessiter
NECESIT├üTE ~─â╚Ťi f. 1) Ceea ce este absolut necesar (pentru satisfacerea cerin╚Ťelor); trebuin╚Ť─â; nevoie. * De prim─â ~ absolut necesar. 2) Categorie filozofic─â care reflect─â ├«nsu╚Öirile ╚Öi raporturile ce au un temei intern, decurg├ónd inevitabil din esen╚Ťa lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. 3) la pl. Proces fiziologic de evacuare a fecalelor ╚Öi urinei. [G.-D. necesit─â╚Ťii] /<lat. necessitas, ~atis, fr. n├ęcessit├ę
necesitate f. 1. ceeace este absolut necesar: e o necesitate de a dormi; 2. trebuin╚Ť─â neap─ârat─â; 3. nevoie de bani; 4. Mit. divinitate antic─â numit─â de greci Ananghe.
* necesit├íte f. (lat. nec├ęssitas, -├ítis). Calitatea de a fi necesar: apa e de prima necesitate. Nevo─şe, trebuin╚Ť─â cauzat─â de o lips─â: am mare necesitate de repaus.
NECESITATE s. 1. nevoie, trebuin╚Ť─â, (├«nv. ╚Öi pop.) treab─â, (├«nv. ╚Öi reg.) lips─â. (Material didactic pentru ~╚Ťile ╚Öcolii generale.) 2. cerin╚Ť─â, nevoie, solicitare, trebuin╚Ť─â. (╚Üine seam─â de ~╚Ťile pie╚Ťei.) 3. cerin╚Ť─â, exigen╚Ť─â, imperativ, nevoie, obliga╚Ťie, preten╚Ťie, trebuin╚Ť─â, (├«nv. ╚Öi reg.) ni╚Ötot─â, (├«nv.) nevoin╚Ť─â, nevoire, recerin╚Ť─â, (fig.) comandament. (~╚Ťile epocii noastre.) 4. (FIZIOL.; pl. art.) nevoile (pl. art.), (pop.) treaba (art.). (╚śi-a f─âcut ~.) 5. folos, trebuin╚Ť─â, utilitate, (pop.) priin╚Ť─â, (├«nv.) polz─â. (De mare ~.)
NECESITATE. Subst. Necesitate, nevoie, nevoin╚Ť─â (├«nv.), trebuin╚Ť─â, cerin╚Ť─â, imperativ; obliga╚Ťie, obligativitate. Inevitabilitate, implacabilitate (rar), inexorabilitate (rar), ineluctabilitate (livr.). Adj. Necesar, indispensabil, trebuitor (rar), trebuincios; folositor, util; obligatoriu, imperios. Inevitabil, neevitabil, implacabil, inexorabil, ineluctabil (livr.), neeluctabil (livr.). Vb. A fi necesar, a trebui, a fi musai (pop.), a fi obligatoriu. A fi nevoit, a fi obligat. Adv. (├Än mod) necesar, cu necesitate, necesarmente (rar), obligatoriu, imperios, for╚Ťamente (rar), neap─ârat, musai (pop.), negre╚Öit, vr├«nd-nevr├«nd, volens-nolens. V. cauz─â, cerere, constr├«ngere, destin, obliga╚Ťie.
NECESSITAS NON HABET LEGEM (lat.) necesitatea nu are lege ÔÇô Adagiu din dreptul roman. A avut o larg─â circula╚Ťie ├«n forme u╚Öor modificate. Utilizat ca argument suprem ├«n cazuri de for╚Ť─â major─â, dar ╚Öi pentru a justifica arbitrarul.

Necesitate dex online | sinonim

Necesitate definitie

Intrare: necesitate
necesitate substantiv feminin
Intrare: necesitat
necesitat participiu
necesitare infinitiv lung