necesitate definitie

2 intrări

20 definiții pentru necesitate

NECESITÁTE, necesități, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuință; trebuință, nevoie. ◊ Expr. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ Spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. 2. Categorie filosofică care desemnează însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor. ◊ Loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligatoriu, neapărat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. – Din lat. necessitas, -atis, fr. nécessité.
NECESITÁ, pers. 3 necésită, vb. I. Tranz. (Rar) A cere (în mod imperios), a reclama (ceva necesar), a pretinde, a impune. Problema necesită o analiză specială. – Din fr. nécessiter.
NECESITÁTE, necesități, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuință; trebuință, nevoie. ◊ Expr. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ Spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. 2. Categorie filozofică care desemnează însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor. ◊ Loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligatoriu, neapărat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. – Din lat. necessitas, -atis, fr. nécessité.
NECESITÁTE, necesități, s. f. 1. Trebuință, nevoie; cerință. Prezentarea faptului nud și a vorbei izvorîte din necesitatea situației i se par scriitorului mijloace literare de o eficacitate superioară. VIANU, A. P. 127. Am să vînd producte din magazie și-ți voi trimite banii de care ai necesitate. SADOVEANU, B. 45. ◊ Loc. adj. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). 2. (Fil.) Dezvoltare care decurge în mod inevitabil din legătura internă și interacțiunea dintre fenomene, dintr-o anumită înlănțuire reciprocă a cauzelor și efectelor. Nu se poate trata despre morală și drept fără să se ajungă la chestiunea așa-zisului liber-arbitru, a responsabilității omului, a raportului dintre necesitate și libertate. ENGELS, A. 128. ◊ Loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligator, neapărat; inevitabil. Idei și sentimente nasc cu necesitate alte sentimente. GHEREA, ST. CR. III 402.
necesitáte s. f., g.-d. art. necesitắții; pl. necesitắți
necesitá vb., ind. prez. 3 sg. necésită
necesitáte s. f., g.-d. art. necesității; pl. necesități
NECESITÁ vb. 1. a cere, a comporta, a impune, a pretinde, a reclama, a solicita, (înv.) a nevoi. (Această acțiune ~ multe eforturi.) 2. a cere, a implica, a presupune, a reclama. (Inteligența ~ reflecție.)
NECESITÁ vb. v. constrânge, face, forța, obliga, sili.
NECESITÁTE s. 1. v. trebuință. 2. v. cerință. 3. cerință, exigență, imperativ, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~țile epocii noastre.) 4. (FIZIOL.; pl. art.) nevoile (pl. art.), (pop.) treaba (art.). (Și-a făcut ~țile.) 5. v. utilitate.
NECESITÁ vb. I. tr. A cere, a impune, a reclama ceva ca absolut necesar. [P.i. 3 -tă. / < fr. nécessiter, it. necessitare].
NECESITÁTE s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, trebuință. ♦ (Spec.; la pl.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. ◊ Cu necesitate = în mod necesar. 2. Categorie filozofică care desemnează însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. [Cf. fr. nécessité, it. necessità, lat. necessitas].
NECESITÁTE s. f. 1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate. ◊ (pl.) proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. ♦ cu ~ = în mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situație excepțională în care statul poate lua anumite măsuri în interesul apărării țării. 2. categorie filozofică desemnând însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. (< fr. nécessité, lat. necessitas)
A NECESITÁ pers. 3 necésită tranz. A face să fie necesar; a cere; a reclama; a pretinde; a comporta. /<fr. nécessiter
NECESITÁTE ~ăți f. 1) Ceea ce este absolut necesar (pentru satisfacerea cerințelor); trebuință; nevoie. * De primă ~ absolut necesar. 2) Categorie filozofică care reflectă însușirile și raporturile ce au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. 3) la pl. Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și urinei. [G.-D. necesității] /<lat. necessitas, ~atis, fr. nécessité
necesitate f. 1. ceeace este absolut necesar: e o necesitate de a dormi; 2. trebuință neapărată; 3. nevoie de bani; 4. Mit. divinitate antică numită de greci Ananghe.
* necesitáte f. (lat. necéssitas, -átis). Calitatea de a fi necesar: apa e de prima necesitate. Nevoĭe, trebuință cauzată de o lipsă: am mare necesitate de repaus.
NECESITATE s. 1. nevoie, trebuință, (înv. și pop.) treabă, (înv. și reg.) lipsă. (Material didactic pentru ~țile școlii generale.) 2. cerință, nevoie, solicitare, trebuință. (Ține seamă de ~țile pieței.) 3. cerință, exigență, imperativ, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~țile epocii noastre.) 4. (FIZIOL.; pl. art.) nevoile (pl. art.), (pop.) treaba (art.). (Și-a făcut ~.) 5. folos, trebuință, utilitate, (pop.) priință, (înv.) polză. (De mare ~.)
NECESITATE. Subst. Necesitate, nevoie, nevoință (înv.), trebuință, cerință, imperativ; obligație, obligativitate. Inevitabilitate, implacabilitate (rar), inexorabilitate (rar), ineluctabilitate (livr.). Adj. Necesar, indispensabil, trebuitor (rar), trebuincios; folositor, util; obligatoriu, imperios. Inevitabil, neevitabil, implacabil, inexorabil, ineluctabil (livr.), neeluctabil (livr.). Vb. A fi necesar, a trebui, a fi musai (pop.), a fi obligatoriu. A fi nevoit, a fi obligat. Adv. (În mod) necesar, cu necesitate, necesarmente (rar), obligatoriu, imperios, forțamente (rar), neapărat, musai (pop.), negreșit, vrînd-nevrînd, volens-nolens. V. cauză, cerere, constrîngere, destin, obligație.
NECESSITAS NON HABET LEGEM (lat.) necesitatea nu are lege – Adagiu din dreptul roman. A avut o largă circulație în forme ușor modificate. Utilizat ca argument suprem în cazuri de forță majoră, dar și pentru a justifica arbitrarul.

necesitate dex

Intrare: necesitate
necesitate substantiv feminin
Intrare: necesitat
necesitat participiu
necesitare infinitiv lung