NEAVÉRE s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a nu avea avere, de a fi sărac; p. ext. lipsă, sărăcie. [Pr.: ne-a-] – Pref. ne- + avere.

NEAVÉRE s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a nu avea avere, de a fi sărac; p. ext. lipsă, sărăcie. [Pr.: ne-a-] – Ne- + avere.

NEAVÉRE s. f. (Învechit) Lipsă de avere, sărăcie. Ieri încă n-aveam masă, trăiam în sărăcie, În umbra neaverii ascuns, disprețuit. BOLINTINEANU, O. 207. Se vede o lipsă însemnată în plasa Blahnița din cauza lipsei și a neaverii ce au fost în același an. I. IONESCU, M. 183. ◊ Loc. adv. La neavere = la nevoie. Cei mai slabi dintre dînșii o să-și piarză cinstea și sufletul, vînzîndu-se la cei ce le vor da bani de cheltuială la neavere! FILIMON, C. 158.

neavére (înv., pop.) (ne-a-) s. f., g.-d. art. neavérii

neavére s. f. (sil. ne-a-), g.-d. art. neavérii

NEAVÉRE s. v. lipsă, mizerie, nevoie, sărăcie.

neavere f. lipsă de avere, sărăcie.

neavére (ea 2 sil.) f. Lipsă de avere, sărăcie.

neavere s. v. LIPSĂ. MIZERIE. NEVOIE. SĂRĂCIE.