NEÁNT s. n. Neființă, nonexistență, nimic. [Pr.: ne-ant] – Din fr. néant.

NEÁNT s. n. Noțiune filozofică care desemnează vidul, neființa, inexistența, nimicul. [Pr.: ne-ant] – Din fr. néant.

NEÁNT s. n. Neființă; gol nesfîrșit, nimic. Neantul care domnise de la o margine la alta a orizontului e întrerupt de o superbă ființă în mișcare. BOGZA, C. O. 284. Un slujbaș dat afară... un student care a căzut la examen, – vorbesc de marele neant. GHEREA, ST. CR. I 261. ◊ (Poetic) Luna clară, din neant, Pune pe covoare Străluciri de diamant Și mărgăritare. TOPÎRCEANU, P. O. 99. – Pronunțat: ne-ant.

neánt s. n.

neánt s. n. (sil. -ant), pl. neánturi

NEÁNT s. inexistență, neființă, nimic, nonexistență, (rar) negură, neunde, uitare, (înv.) nedereasă, nefapt. (Așa-zisa liniște a ~ului.)

NEÁNT s.n. Ceea ce nu există; gol, neființă; nimic. [Pron. ne-ant. / < fr. néant].

NEÁNT s. n. neființă, nonexistență, gol nesfârșit, nimic. (< fr. néant)

NEÁNT n. 1) Noțiune filozofică care desemnează neființa, inexistența, nonexistența. 2) Adâncime foarte mare; prăpastie; noian; genune; abis. [Sil. ne-ant] /<fr. néant

neant n. 1. ceeace nu există; 2. fig. valoare foarte mică: neantul gloriei (= fr. néant).

* neánt (ea 2 sil.) n., pl. urĭ (fr. néant, vfr. nient, neient, noient, it. niente, nimica, d. lat. ne, nu, și gens, gentis, ginte, neam, ceĭa ce e analog cu neam = nimica). Nimica. Ceĭa ce nu există, haos. Fig. Neantu gloriiĭ, lipsa ei de valoare.

NEANT s. inexistență, neființă, nimic, (rar) negură, neunde, uitare, (înv.) nedereasă, nefapt. (Așa-zisa liniște a ~.)