NEABĂTÚT, -Ă, neabătuți, -te, adj. Care nu se abate de la un principiu, de la o normă; ferm, dîrz, neclintit, consecvent. Era... neabătut din drumul cel drept, în care îl călăuzea o neprihănită conștiință. NEGRUZZI, S. I 244. – Pronunțat: ne-a-.