NAVÁL, -Ă, navali, -e, adj. Care ține de nave (1) sau de navigație, privitor la nave sau la navigație. – Din fr. naval.

NAVÁL, -Ă, navali, -e, adj. Care ține de nave (1) sau de navigație, privitor la nave sau la navigație. – Din fr. naval.

NAVÁL, -Ă, navali, -e, adj. Referitor la nave sau la navigație. Șantier naval. ▭ În locul acesta s-a dat vestita bătălie navală dintre turci și ruși. BART, S. M. 21. ◊ Bază navală v. bază.

NĂVÁL adv. (Rar) În chip năvalnic; impetuos. Ții piept cînd vin furtuni năval. IOSIF, PATR. 7. Ursan năval s-aruncă in neagra tătărime. ALECSANDRI, P. III 290.

navál adj. m., pl. naváli; f. naválă, pl. navále

navál adj. m., pl. naváli; f. sg. naválă, pl. navále

NAVÁL, -Ă adj. Referitor la nave sau la navigație. [Cf. it. navale, lat. navalis].

NAVÁL, -Ă adj. referitor la nave, la navigație. (< fr. naval, lat. navalis)

NAVÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de nave; propriu navelor. Construcție ~ă. /<fr. naval

naval a. privitor la corăbii de răsboiu: bătălie navală.

năval n. (poetic) năvală: Tătarii ca zăvozii pe dânsul dau năval AL.

* navál, -ă adj. (lat. navalis. V. navă). De corăbiĭ, relativ la corăbiĭ: luptă navală, inginer naval.