NÁMILĂ, namile, s. f. Ființă sau lucru foarte mare; matahală, colos. Deodată ieși din tufișuri o namilă cît un junc. Era un vier negru. SADOVEANU, O. I 64. Namila de vapor a dat peste mine și eu m-am văzut deodată în fundul apei. DUNĂREANU, CH. 190. O namilă de om mînca brazdele de pe urma a 24 de pluguri. CREANGĂ, P. 241. ◊ (În comparații și metafore) Troienii se ridicau namilă pînă în tinda creștinului. DELAVRANCEA, H. T. 249.