NECÁZ, necazuri, s. n. 1. Stare a celui necăjit; supărare, mâhnire, tristețe, amărăciune; suferință. ◊ Expr. La necaz = în momente de supărare; într-un moment critic, în primejdie. 2. Ceea ce provoacă cuiva o suferință fizică sau morală; neajuns, neplăcere, impas; (la pl.) încercări, greutăți. 3. Pornire împotriva cuiva; mânie, furie, ciudă, pică. ◊ Loc. prep. în necazul (cuiva) = cu intenția de a supăra (pe cineva). A avea necaz (pe cineva) = a fi supărat (pe cineva), a purta (cuiva) pică. A-i fi (cuiva) necaz = a-i fi ciudă, a-i părea rău (de ceva). A-i face (cuiva) în necaz = a supăra (pe cineva) intenționat. De necaz = ca ripostă la o nemulțumire; pentru a-și exprima ciuda, mânia. [Var.: (reg.) năcáz s. n.] – Cf. sl. nacazŭ.