NĂRĂVÁȘ, -Ă, nărăvași, -e, adj. (Despre cai sau alte animale) Care nu se lasă strunit, care mușcă, azvârle din picioare etc.; vicios, arțăgos. – Nărav + suf. -aș.

NĂRĂVÁȘ, -Ă, nărăvași, -e, adj. (Despre cai sau alte animale) Care nu se lasă strunit, care mușcă, azvârle din picioare etc.; vicios, arțăgos. – Nărav + suf. -aș.

NĂRĂVÁȘ, -Ă, nărăvași, -e, adj. (Mai ales despre cai) Cu nărav (1). Armăsar nărăvaș. ♦ (Rar, despre oameni) Cu apucături rele. V. incorigibil. (Substantivat) Stoica e un nărăvaș și așa i se cuvine. D. ZAMFIRESCU, la CADE.

nărăváș adj. m., pl. nărăváși; f. nărăváșă, art. nărăváșa, pl. nărăváșe

nărăváș adj. m., pl. nărăváși; f. sg. nărăváșă, pl. nărăváșe

NĂRĂVÁȘ adj. năbădăios, nărăvit, (reg.) iabraș, (prin Ban.) bâvaș, (Ban.) porav, (prin Transilv.) poroș, (Transilv. și prin Maram.) sucaș, (Transilv.) șupar. (Cal ~.)

NĂRĂVÁȘ ~ă (~i, ~e) 1) (mai ales despre cai) Care se supune cu greu omului; cu nărav; nărăvit. 2) fig. (despre oameni) Care are apucături rele; cu arțag; arțăgos; buclucaș; scandalagiu; certăreț; gâlcevitor. /nărav + suf. ~aș

nărăvaș a. cu nărav: calul nărăvaș.

nărăvaș, -ă adj. Vest. Nărăvit, cu nărav: cal nărăvaș.

NĂRĂVAȘ adj. năbădăios, nărăvit, (reg.) iabraș, (prin Ban.) bîvaș, (Ban.) porav, (prin Transilv.) poroș, (Transilv. și prin Maram.) sucaș, (Transilv.) șupar. (Cal ~.)