năzărire definitie

20 definiții pentru năzărire

NĂZĂRÍ, năzár, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Refl. A i se părea cuiva că vede sau că aude ceea ce nu există; a i se năluci. ♦ A-i veni cuiva deodată o idee (ciudată), o toană, un capriciu. 2. Intranz. și refl. A se arăta vederii (pentru scurt timp); a se întrezări. ♦ Tranz. A vedea (nedeslușit, de departe); a zări, a observa. [Prez. ind. și: năzăresc] – Din sl. nazirati.
NĂZĂRÍRE, năzăriri, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a i (se) năzări cuiva ceva; (concr.) ceea ce apare sau i se pare că apare cuiva; apariție, închipuire, năzăreală, năzăritură; vedenie, halucinație. – V. năzări.
NĂZĂRÍ, năzăresc, vb. IV. 1. Refl. A i se părea cuiva că vede sau că aude ceea ce nu există; a i se năluci. ♦ A-i veni cuiva deodată o idee (ciudată), o toană, un capriciu. 2. Intranz. și refl. A se arăta vederii (pentru scurt timp); a se întrezări. ♦ Tranz. (Pop.) A vedea (nedeslușit, de departe); a zări, a observa. [Prez. ind. și: năzár] – Din sl. nazirati.
NĂZĂRÍRE, năzăriri, s. f. Faptul de a i (se) năzări cuiva ceva; (concr.) ceea ce apare sau i se pare că apare cuiva; apariție, închipuire, năzăreală, năzăritură; vedenie, halucinație. – V. năzări.
NĂZĂRÍ, pers. 3 năzáre și năzărește, vb. IV. 1. Intranz. A apărea vederii pentru scurt timp, a se ivi, a se întrezări. O clipă a năzărit apa-morților spre mormîntul vechii Histrii. SADOVEANU, O. L. 22. Lui Stoicea îi năzări... o sclipitură ca de brici. Era iazul. GALACTION, O. I 46. Năzare bătrînul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. EMINESCU, O. IV 327. ◊ Refl. Un cap buhos se năzări la geam. CAMILAR, N. I 76. Nestinsul foc de veghe se năzărește mic. LESNEA, I. 34. Departe se năzare Un greu convoi cu strigăt de pierzare. IOSIF, P. 26. ♦ Tranz. (Rar) A zări, a vedea. Ioviță, frate, asculta, Îndărăt că se uita, Puținel că-l năzărea. PĂSCULESCU, L. P. 258. Osteniți și însetați nevoie-mare, năzăriră o fată mare, care cînta și secera cu multă hărnicie în mijlocul unui lan de griu. ȘEZ. XII 112. 2. Refl. (Construit cu dativul) A i se părea cuiva că vede sau aude ceva ce nu există; a i se năluci. Parcă i se năzărea între buruiene umbra lui Mitru. CAMILAR, N. I 109. Mereu i se năzărea că aude pași prin grădină sau prin celelalte camere. REBREANU, R. II 119. I se năzare ca la caii cei cu nărav. ALECSANDRI, T. 1173. ♦ A-i veni cuiva o idee ciudată, bizară, a fi cuprins de o toană, de un capriciu. I se năzare de măritiș. STANCU, D. 312. I s-a năzărit că nu e bună mîncarea. SANDU-ALDEA, U. P. 191.
NĂZĂRÍRE, năzăriri, s. f. Faptul de a i (se) năzări cuiva ceva; închipuire, vedenie, nălucă.
!năzărí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 sg. năzáre, imperf. 3 sg. năzăreá; conj. prez. 3 să năzáră
năzăríre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. năzărírii; pl. năzăríri
năzărí vb., ind. prez. 3 sg. năzáre / năzăréște, imperf. 3 sg. năzăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. năzáră / năzăreáscă
năzăríre s. f., g.-d. art. năzărírii; pl. năzăríri
NĂZĂRÍ vb. 1. v. părea. 2. a-l apuca, a-i cășuna, a-i veni, (înv. și reg.) a-i abate, (Transilv.) a-i tonca, (fig.) a-i trăsni. (Nu știu ce i s-a ~ așa deodată.)
NĂZĂRÍRE s. 1. v. năzăreală. 2. v. halucinație. 3. v. fantomă.
năzărí (năzărésc, năzărít), vb.1. (Rar) A întrezări, a descoperi. – 2. (Rar) A apărea, a se arăta. – 3. (Refl.) A i se părea, a avea impresia. Sl. nazrĕti „a întrezări” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 404; Cihac, II, 469), cf. sl., bg. nazirati. La ultimul sens poate exista o încrucișare cu sl. nazorŭ „bănuială”. – Der. năzăritură, s. f. (închipuire); năzarnic, adj. (cu toane); năzăreală, s. f. (viziune).
A NĂZĂRÍ pers. 3 năzáre intranz. A apărea vag și fugitiv (ca o nălucă); a se arăta vederii pentru un timp scurt; a năluci. [Și năzărește] /<sl. nazirati
A SE NĂZĂRÍ pers. 3 se năzáre intranz. 1) (construit cu dativul) A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năluci. 2) A-i veni un gând ciudat și neașteptat; a-i abate. [Și se năzărește] /<sl. nazirati
năzărì v. a vedea confuz, a-i părea cuiva: îi se năzare nu știu ce NEGR. [Slav. NAZIRATI (v. zare)].
năzărì v. a prinde frică, vorbind de caii cu nărav. [V. nazar].
năzáre și năzăréște (se) v. refl. impers. (sîrb. nazirati, a zări, a vedea confuz; nsl. nazirati, a te uĭta speriat, d. vsl. nazirati, nazrĭeti, a inspecta, a observa. – Conj. numaĭ să i se năzărească. V. năzar, zăresc). Se zărește slab (Olt.): o luminiță care se abea se năzărea (NPl. Ceaur, 124). A ți se năzări, a ți se părea, a avea vedeniĭ (halucinațiunĭ) care produc frică: i s’a năzărit un lup pe drum.
NĂZĂRI vb. 1. a crede, a-și imagina, a-și închipui, a i se părea, (înv. și pop.) a i se năluci. (Ți s-a ~ numai că l-ai văzut.) 2. a-l apuca, a-i cășuna, a-i veni, (înv. și reg.) a-i abate, (Transilv.) a-i tonca, (fig.) a-i trăsni. (Nu știu ce i s-a ~ așa deodată.)
NĂZĂRIRE s. 1. năzăreală. 2. halucinație, nălucire, vedenie, (înv.) vedere. (A avut o ~.) 3. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare.

năzărire dex

Intrare: năzări (1 -zar)
năzări 1 -zar verb grupa a IV-a conjugarea a V-a
Intrare: năzărire
năzărire substantiv feminin
Intrare: năzări (1 -zăresc)
năzări 1 -zăresc verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a