năvráp (năvrápi), s. m. – Jefuitor, prădător. Sl. navrapŭ „pătrundere, incursiune” (Tiktin), cf. rus. navoropŭ. – Der. năvrăpi, vb. (a jefui; a se repezi, a se năpusti); năvrăpitură, s. f. (incursiune). Toate sînt cuvinte înv. (sec. XVII).