NĂUCÍE s. f. (Rar) Faptul de a fi năuc; starea celui năuc. [Pr.: nă-u-] – Năuc + suf. -ie.

NĂUCÍE s. f. (Rar) Faptul de a fi năuc; starea celui năuc. [Pr.: nă-u-] – Năuc + suf. -ie.

NĂUCÍE s. f. (Rar) Faptul de a fi năuc, starea celui năuc. Un lucru, cu toată năucia lor, nu putură să-l uite. GANE, la CADE.

năucíe (rar) s. f., art. năucía, g.-d. năucíi, art. năucíei

năucíe s. f., art. năucía, g.-d. năucíi, art. năucíei

năucie f. stupiditate.

năucie f. Starea năuculuĭ, zăpăceală.