născocitură definitie

10 definiții pentru născocitură

NĂSCOCITÚRĂ, născocituri, s. f. (Rar) Ceea ce născocește cineva; plăsmuire. – Născoci + suf. -tură.
NĂSCOCITÚRĂ, născocituri, s. f. (Rar) Ceea ce născocește cineva; plăsmuire. – Născoci + suf. -tură.
NĂSCOCITÚRĂ, născocituri, s. f. (Rar) Lucru plăsmuit, scornit; plăsmuire, scornitură. Născocituri făcute de dragul vremii în care ni se urăște. SLAVICI, la TDRG.
născocitúră (rar) s. f., g.-d. art. născocitúrii; pl. născocitúri
născocitúră s. f., g.-d. art. născocitúrii; pl. născocitúri
NĂSCOCITÚRĂ s. v. minciună.
NĂSCOCITÚRĂ ~i f. Ceea ce este născocit. /a născoci + suf. ~tură
născocitură f. efectul născocirii: ficțiune, invențiune.
născocitúră f., pl. ĭ. Lucru născocit, invențiune scornitură.
NĂSCOCITU s. invenție, minciună, născoceală, născocire, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Toate vorbele lui sînt simple ~.)

născocitură dex

Intrare: născocitură
născocitură substantiv feminin