NĂSCOCITÚRĂ, născocituri, s. f. (Rar) Ceea ce născocește cineva; plăsmuire. – Născoci + suf. -tură.

NĂSCOCITÚRĂ, născocituri, s. f. (Rar) Ceea ce născocește cineva; plăsmuire. – Născoci + suf. -tură.

NĂSCOCITÚRĂ, născocituri, s. f. (Rar) Lucru plăsmuit, scornit; plăsmuire, scornitură. Născocituri făcute de dragul vremii în care ni se urăște. SLAVICI, la TDRG.

născocitúră (rar) s. f., g.-d. art. născocitúrii; pl. născocitúri

născocitúră s. f., g.-d. art. născocitúrii; pl. născocitúri

NĂSCOCITÚRĂ s. v. minciună.

NĂSCOCITÚRĂ ~i f. Ceea ce este născocit. /a născoci + suf. ~tură

născocitură f. efectul născocirii: ficțiune, invențiune.

născocitúră f., pl. ĭ. Lucru născocit, invențiune scornitură.

NĂSCOCITURĂ s. invenție, minciună, născoceală, născocire, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Toate vorbele lui sînt simple ~.)