NĂPLĂÍ, năplăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) 1. A se sufoca din cauza căldurii prea mari; a se înăbuși. La umbră de păr uscat Cînd mă bag să mă umbresc, Tot mai rău mă năplăiesc. ȘEZ. XII 85. 2. A se chinui în somn, a avea coșmaruri.

NĂPLĂÍ, năplăiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) 1. A se sufoca din cauza căldurii prea mari; a se înnăbuși. 2. A se chinui în somn, a avea coșmar.

năplăí (năplăiésc, năplăít), vb. – A apăsa, a sufoca. Sl. napluti „a inunda” (Tiktin). În Olt. – Der. năplăială, s. f. (Olt., oprimare; Olt., apăsare, grijă).

năplăí, năplăíesc, vb. IV (reg.) 1. a (se) sufoca, a (se) înnăbuși (din cauza căldurii sau a febrei). 2. a provoca, a avea coșmaruri în somn.

năplăíre, năplăíri, s.f. (reg.) 1. sufocare, înnăbușire. 2. coșmar.

năplăì v. a apăsa greu (în somn). [Rus. NAPLAYĬ, ce a căzut peste].

năplăĭésc v. tr. (cp. cu vsl. napluti, -plovo, a inunda). Olt. ș.a. Înăbuș pin zăduf. Fig. Îngrozesc pin vis.