metánie f., pl. aniĭ și ăniĭ (ngr. metánia, vgr. metáneia, schimbare de opiniune, penitență, prosternare saŭ plecăcĭune de penitență, d. meta, trans-, și noéo, cuget, concep, nóos, nûs, opiniune, de unde vine și ngr. nóima, rom. noĭmă; vsl. metaniĭa, metaniĭe. V. dihonie, pronie). Plecăcĭune pînă la pămînt pe care creștiniĭ ortodocșĭ o fac cînd se închină luĭ Dumnezeŭ. (Asta e un obiceĭ oriental fără nicĭ o valoare religioasă. De aceĭa cade în desuetudine): a bate, a face metăniĭ. Locu de închinăcĭune al unuĭ călugăr, mînăstirea de care depinde. Șirag de mărgele pe care călugăriĭ și alțiĭ le țineaŭ odinioară în mînă jucîndu-se cu ele. – Și mătanie, pl. ăniĭ.