mărgărít n., pl. urĭ (ngr. margaritis, vgr. -ites, d. pers. mervârîd, de unde și turc. mervarid și arm. markarid; lat. margaritum și -ita, it. margarita și margherita, fr. marguerite; bg. sîrb. margarit. V. mărgea, mărgean). Mărgăritar din scoĭcă (Vechĭ). S. m. Mărgăritar (plantă). – Și mărgărint (după argint).