2) măr n., pl. mere (din mer, cum zic pînă azĭ Mrom., d. lat. pop. mêlum, cl. málum, vgr. mélon, dor. málon; it. mela). Fructu măruluĭ de formă sferică turtită: mere pădurețe, crețeștĭ, domneștĭ. Măru luĭ Adam, proeminența care se află la gîtu omuluĭ supt gușă și care e formată de cartilaginea tiroidă. Măru lupuluĭ, 1. răsfug, dalac, 2. curcubețică. Adv. A bate pe cineva măr, a-l pĭersica, a-l bate răŭ (cu vînătăĭ, ca pe coaja măruluĭ lovit). A fi sătul ca de mere acre, a fi foarte plictisit de ceva.- Și mară, pl. mere (Ban.).