MÎNTUÍRE, mîntuiri, s. f. Acțiunea de a mîntui și rezultatul ei; salvare, scăpare, izbăvire; dezrobire, eliberare. Nu te mai gîndi la nici o mîntuire, căci nu mai e nici una. GALACTION, O. I 72. Mîntuirea mea stătea în traista umflată de la șoldul călugărului. HOGAȘ, M. N. Mă uitam pe furiș la ușa mîntuirii și tot scăpăram din picioare. CREANGĂ, A. 5. ♦ (În concepția religioasă) Iertare de păcate, izbăvire.