MÎNIÓS, -OÁSĂ, mînioși, -oase, adj. Plin de mînie; furios. Cît era de mînioasă, baba tot mai strigă după odorul de nepot. REBREANU, R. II 31. Atunci fiul craiului, mînios, îi mai trage un frîu. CREANGĂ, P. 195. ◊ Fig. Furtunile primăverii sînt mînioase și repezi, nici nu știi cînd te prind în vîrtejul lor. SADOVEANU, O. IV 285. ◊ Expr. Dunăre de mînios v. dunăre. ♦ Care exprima sau trădează mînie. O armă pocni și-un glas mintos strigă. CAMILAR, N. I 81. ♦ Supărat, necăjit, înciudat (împotriva cuiva). Am gîndit că ești mintoasă pe tătuca și pe mămucă. CREANGĂ, P. 12. – Pronunțat: -ni-os.