mușamá f. (turc. mușama și mușamba care vine d. ar. müšemma, ceruit, d. šem, ceară; ngr. musamás). Pînză ceruită și lustruită de așternut pe masă ca față de masă saŭ nelustruită (polog) de acoperit marfa din care, din vapoare din vagoane ca să n’o ploaĭe pînă la punerea eĭ în magaziĭ. O horă numită și irmilic (V. irmilic). A face lucru mușama, a acoperi, a cocoloși o afacere ca să nu afle lumea.