MUTÉSC, -EÁSCĂ, mutești, adj. (Rar) Caracteristic muților; care nu se exprimă prin vorbe. [Var.: muțésc, -eáscă adj.] – Mut + suf. -esc.

MUȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mutesc.

MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut.

MUTÉSC, -EÁSCĂ, mutești, adj. (Rar) Caracteristic muților; care nu se exprimă prin vorbe. [Var.: muțésc, -eáscă adj.] – Mut + suf. -esc.

MUȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mutesc.

MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut.

MUTÉSC, -EÁSCĂ adj. v. muțesc.

MUȚÉSC, -EÁSCĂ, muțești, adj. (Rar, despre gesturi) Neînsoțit de cuvinte, fără cuvinte; mut. De multe ori semnele muțești schimbate cu meșterul Lupu erau înțelese greșit. GALAN, Z. R. 18. – Variantă: mutésc, -eáscă adj.

MUȚÍ vb. IV v. amuți.

mutésc adj. m., f. muteáscă; pl. m. și f. mutéști

muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă

mutésc adj. m., f. muteáscă; pl. m. și f. mutéști

muțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. muțeáscă

MUȚÍ vb. 1. (MED.) a amuți. 2. a amuți, a dispărea, a înceta, a se liniști, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele au ~ în stradă.)

muțì v. a deveni mut. [Lat. MUTESCERE].

1) muțésc, -eáscă adj. De mut, al muților, pin semne: vorbire muțească.

2) muțésc v. intr. (d. mut saŭ lat. mutesco, a. î.). Amuțesc, devin mut.

MUȚI vb. 1. (MED.) a amuți. 2. a amuți, a dispărea, a înceta, a se liniști, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele au ~ în stradă.)