múra (múre), s. f. – Prapur, mezenter. – Mr. (a)mură. Probabil dintr-un lat. *mula (Meyer, Neugr. St., III, 45; Pascu, I, 34; Candrea; cf. Mușlea, Dacor., VIII, 212), cf. alb. muljë (după Capidan, Raporturile, 515, din alb.), ngr. μούλα, fr. mule. Der. din gr. μύλη (Giuglea, LL, II, 46) este mai puțin probabilă. – Din rom. provine bg. mura (Romansky 121; Capidan, Raporturile, 209).