mulțime definitie

13 definiții pentru mulțime

MULȚÍME, mulțimi, s. f. 1. (La sg., adesea cu determinări) Număr mare de ființe sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni; spec. masele largi ale populației; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietăți caracteristice lor și numai lor. ◊ Mulțime vidă = mulțime (3) care nu conține nici un element. Mulțimi disjuncte = mulțimi (3) care nu au nici un element comun. Mulțimi echivalente = mulțimi (3) între care se poate stabili o corespondență biunivocă. – Mult + suf. -ime.
MULȚÍME, mulțimi, s. f. 1. (La sg., adesea cu determinări) Număr mare de ființe sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni; spec. masele largi ale populației; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietăți caracteristice lor și numai lor. ◊ Mulțime vidă = mulțime care nu conține nici un element. Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au nici un element comun. Mulțimi echivalente = mulțimi între care se poate stabili o corespondență biunivocă. – Mult + suf. -ime.
MULȚÍME, mulțimi, s. f. 1. (Urmat de obicei de determinări în genitiv sau în acuzativ cu prep. «de» care indică natura obiectelor) Cantitate mare, număr mare de ființe sau lucruri. Într-un ceas ne spune o mulțime de lucruri, ne trece pe dinaintea ochilor o mulțime de icoane vechi și afumate. SADOVEANU, O. VII 201. Să trec peste dînsele, am să omor o mulțime [de furnici]. CREANGĂ, P. 237. O mulțime de noțiuni istorice, de povățuiri înțelepte și de fapte interesante. ODOBESCU, S. III 11. Mulțime de corăbii cu pînzele-nvălite Stau, umbre uriașe, fantasme neclintite Pe luciul Bosfor. ALECSANDRI, O. 75. ◊ (În legătură cu noțiuni de timp) Este o mulțime de vreme de cînd n-am venit la d-ta. NEGRUZZI, S. I 47. 2. Lume multă strînsă laolaltă, grămadă de oameni (de obicei adunați într-un scop comun); gloată. Mulțimea împresura zidurile curții. SADOVEANU, O. VII 73. Grupul actorilor principali se detașează din mulțime. VIANU, S. 143. Înțelese că mulțimea e împotriva lui. REBREANU, R. I 194. ♦ Colectivitate, masă. Instabilitatea dovedește că nici mulțimea nu mai are încredere în guvernele burgheze. PETRESCU, A. 320. Începînd la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pîn’ la frunțile crăiești. EMINESCU, O. I 133. Soartă-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, P. 79.
mulțíme s. f., g.-d. art. mulțímii; pl. mulțími
mulțíme s. f., g.-d. art. mulțímii; pl. mulțími
MULȚÍME s. 1. v. ceată. 2. duium, grămadă, potop, puhoi, puzderie, sumedenie, (înv. și pop.) mare, poiede, (înv. și reg.) întuneric, (reg.) posmol, tălabă, (Transilv. și Mold.) silă, (înv.) mulțit, putere, (fig.) groază, grozăvenie, grozăvie, (reg. fig.) polog. (O ~ de dușmani.) 3. colectivitate, masă, (pop.) obște, (peior.) gloată. (Din ~ s-a ridicat un glas.) 4. v. gloată. 5. v. gros. 6. număr. (Copleșit de ~ dușmanilor.) 7. grămadă, (fig.) armată. (O ~ de amatori s-a prezentat.) 8. v. puzderie. 9. grămadă, seamă. (Și-a rezolvat o ~ de probleme.) 10. multitudine, pluralitate, (rar) pluritate. (~ problemelor abordate.) 11. grămadă, (fig.) car. (I-a adus o ~ de vești.) 12. grămadă, șir, (fam.) cârd. (A trecut o ~ de ani de când nu ne-am văzut.) 13. (MAT.) domeniu.
MULȚÍME ~i f. 1) Număr sau cantitate mare de ființe sau de lucruri de același fel. 2) Grup numeros (de ființe) neorganizat; droaie; grămadă. [G.-D. mulțimii] /mult + suf. ~ime
mulțime f. 1. număr mare: mulțime de oameni, mulțime de idei; 2. partea cea mai comună a poporului: gloată, prostime.
mulțíme f. (d. mult). Mare număr, mare cantitate, grămadă: o mulțime de oamenĭ, de banĭ, de case, de pămînt. Gloată, vulg, prostime, mulțime de oamenĭ: omu nobil nu caută aplauzele mulțimiĭ. O mulțime, o mare cantitate: eraŭ o mulțime. Mult timp: am așteptat o mulțime.
MULȚIME s. 1. bandă, buluc, ceată, cîrd, droaie, gloată, grămadă, grup, pîlc, stol, (pop.) crilă, liotă, (reg.) canara, ciurdă, mișină, (Olt. și Transilv.) ciopor, (Olt. și Ban.) clapie, (înv.) cin, tacîm. (0 ~ de copii.) 2. duium, grămadă, potop, puhoi, puzderie, sumedenie, (înv. și pop.) mare, poiede, (înv. și reg.) întuneric, (reg.) posmol, tălabă, (Transilv. și Mold.) silă, (înv.) mulțit, putere, (fig.) groază, grozăvenie, grozăvie, (reg. fig.) polog. (O ~ de dușmani.) 3. colectivitate, masă, (pop.) obște, (peior.) gloată. (Din ~ s-a ridicat un glas.) 4. (mai ales în limbajul claselor exploatatoare) gloată, norod, plebe, popor, prostime, vulg, (înv. și reg.) poporime, (înv.) calabalîc. (~ asaltează porțile palatului.) 5. (MIL.) gros, (înv. și pop.) mijloc, (înv.) greime, greu, temei, toi. (~ armatei abia acuma trece.) 6. număr. (Copleșit de ~ dușmanilor.) 7. grămadă, (fig.) armată. (O ~ de amatori s-a prezentat.) 8. potop, puzderie, sumedenie, (pop.) spuzenie, (înv. și reg.) sodom, (fig.) pulbere, spuză, spuzeală. (~ de stele.) 9. grămadă, seamă. (Și-a rezolvat o ~ de probleme.) 10. multitudine, pluralitate, (rar) pluritate. (~ problemelor abordate.) 11. grămadă, (fig.) car. (I-a adus o ~ de vești.) 12. grămadă, șir, (fam.) cîrd. (A trecut o ~ de ani de cînd nu ne-am văzut.)
MULȚIME. Subst. Mulțime, multitudine, număr mare, cantitate mare, avalanșă (fig.), batalion (fig.), buluc, ceată, cohortă (fig.), ciurdă (fam.), desiș (rar), droaie, duium, gloată, grămadă, grămădeală (pop.), legiune (fig.), liotă (pop. și fam.), mahală (reg.), milaret (reg.), miriade (livr.), nămol (fig.), noian (fig.), omenime, pletoră, ploaie (fig.), potop (fig.), prăpăd (fig.), prăpădul pămîntului, prăpădenia pămîntului, prăpăstenia pămîntului, pulbere (fig.), puzderie, sodom (pop.), spuză (fig.), spuzeală (fig., pop.), sumă, sumedenie, tabără, toalpă (reg.), urdie (înv.), viespar (fig.), furnicar (fig.). Adj. Numeros, în număr mare, mult, fără număr, nenumărat, cită frunză și iarbă. Vb. A (se) înmulți, a (se) mări, a (se) amplifica, a spori, a crește, a (se) aduna; a adăuga. Adv. Foarte mult, mult (multul) cu multul, fără număr, fără seamă; cu ghiotura (pop. și fam.), cu toptanul, cu grămada, cu ruptul, cu carul (cu sacul), cu duiumul, cu stamboala, cu vîrf și îndesat; droaie, cu droaia; doldora, grămadă, din belșug, angro; cu toți, cu mic cu mare, mic și mare, o lume toată, lumea toată (de pe lume); ca frunza și ca iarba, rîuri-rîuri. V. adăugare, adunare, creștere, grămadă, grup.
AURA POPULARIS (lat.) vântul popularității, trece la mulțime – Vergiliu, „Eneida”, VI, 816; Horațiu, „Ode”, III, 2, 20. Popularitate ieftină.
ODI PROFANUM VULGUS (lat.) urăsc mulțimea ignorantă – Horațiu, „Ode,” III, 1, 4. Poetul ține ca opera sa să fie apreciată numai de cunoscători. Cuvintele au căpătat un sens ironic, desemnând infatuarea scriitorilor care cred că este înjositor pentru ei să fie înțeleși de oricine.

mulțime dex

Intrare: mulțime
mulțime substantiv feminin