mojíc (mojíci), s. m. – 1. Țăran, om simplu. – 2. Bădăran, țopîrlan. – 3. (Adj.) Josnic, obraznic, nerușinat. Rut., rus. mužik (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 201), cf. pol. muzyk, ceh. muzik. Este dubletul lui mujic, s. m. (țăran rus), cultism din sec. XIX. Der. mojicesc, adj. (grosolan); mojicește, adv. (cu mojicie); mojicie, s. f. (grosolănie, obrăznicie); mojicime, s. f. (țărănime, plebe); mojicos, adj. (țărănesc).