mușețel definitie

19 definiții pentru mușețel

MUȘEȚÉL s. m. Plantă erbacee anuală, medicinală, din familia compozitelor, cu frunze divizate și cu flori albe pe margini și galbene în centru, foarte aromatice, grupate în capitule terminale; romaniță (Matricaria chamomilla). – Mușat (reg. „frumos”) + suf. -el.
MUȘEȚÉL s. m. Plantă erbacee anuală, medicinală, din familia compozitelor, cu frunze divizate și cu flori albe pe margini și galbene în centru, foarte aromatice, grupate în capitule terminale; romaniță (Matricaria chamomilla). – Mușat (reg. „frumos” et. nec.) + suf. -el.
MUȘEȚÉL s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu inflorescențe care au pe margine flori albe iar în centru flori galbene, mici, dese și mirositoare, folosite în medicină sub formă de infuzie (Matricaria Chamomilla); romaniță. Ceai de mușețel.
mușețél s. m.
mușețél s. m.
MUȘEȚÉL s. (BOT:; Matricaria chamomilla sau Chamomilla recutita) (pop.) romaniță, (reg.) mătrice, mătricea, morună, roman, romonel, (prin Transilv.) românică.
MUȘEȚÉL s. v. floarea-raiului, granat, spilcuța.
MUȘEȚÉL ~i m. Plantă erbacee cu tulpină dreaptă, cu frunze alterne, divizate, cu flori aromate, albe pe margini și galbene în centru, folosită în scopuri medicinale; romaniță. /mușat reg. + suf. ~el
mușățel m. plantă aromatică cu frumoase flori albe sau galbene, întrebuințată în medicină sub formă de infuziune (Matricaria chamomilla): cu ceaiul de mușățel poporul lecuiește multe boale. [Diminutiv din mușat, frumos (termen propriu macedo-românei). De origină necunoscută].
mușețel m. V. mușățel.
mușățél m., pl. eĭ (d. mrom. mușat, din frumușat, frumos). Vest. O plantă medicinală din familia compuselor din ale căreĭ florĭ se face un ceaĭ contra tusiĭ și a durerilor de stomah (motricaria chamomilla). – Greșit scris mușețel. În est romăniță.
mușețél, V. mușățel.
MUȘEȚEL s. (BOT.; Matricaria chamomilla) (reg.) mătrice, matricea, morună, roman, romaniță, romonel, (prin Transilv.) românică.
mușețel s. v. FLOAREA-RAIULUI. GRANAT. SPILCUȚĂ.
mușețel-prost s. v. ROMANIȚĂ NEADEVĂRATĂ. ROMANIȚĂ NEMIROSITOARE.
MUȘEȚÉL (< mușat, reg. „frumos”) s. m. Plantă erbacee medicinală din familia compozitelor, înaltă de 10-60 cm, cu frunze divizate și flori aromate, grupate în capitule terminale (Matricaria chamomilla); romaniță. Florile de m. sunt folosite în farmacie pentru uleiul lor eteric, care conține principii cu acțiune spasmolitică, antiinfecțioasă, antiinflamatorie analgezică, emolientă, sudorifică, cicatrizantă etc.; de asemenea, acest ulei este utilizat la fabricarea unor lichioruri, în parfumerie și cosmetică.
Chrysanthemum parthenium Pers. (syn. Matricaria parthenium L.), « Mușețel ». Specie ce înflorește vara. Flori tubuloase, de culoare galbenă și ligulate, de culoare albă, dispuse în capitule mici (cca 1-1,5 cm diametru), bombate și grupate mai multe la un loc, în vîrful tulpinei. Frunze acoperite cu peri, lat-ovate, penat-sectate sau fidate, pețiolate. Plantă perenă, erbacee (cca 80 cm înălțime), cu tulpină erectă, ramificată.
MATRICARIA L., MUȘEȚEL, fam. Compositae. Gen originar din regiuni mediteraneene, Asia și Africa de S, cca 65 specii, erbacee, anuale sau vivace, cu sau fără miros. Flori (caliciul emisferic) pe un receptacul conic, reunite în capitule terminale, pedunculate, solitare sau uneori în corimb. Foliolele involucrului așezate în 1-2 rînduri, imbricat. Frunze alterne, cu lacinii liniar-filiiorme.
mușețel s. m. sg. (er.) vulvă.

mușețel dex

Intrare: mușețel
mușețel substantiv masculin