MOTIVÁȚIE, motivații, s. f. Totalitatea motivelor sau mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri. – Din fr. motivation.

MOTIVÁȚIE, motivații, s. f. Totalitatea motivelor sau mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri. – Din fr. motivation.

motiváție (-ți-e) s. f., art. motiváția (-ți-a), g.-d. art. motiváției; pl. motiváții, art. motiváțiile (-ți-i-)

motiváție s. f. (sil. -ți-e), art. motiváția (sil. -ți-a), g.-d. art. motiváției; pl. motiváții, art. motiváțiile (sil. -ți-i-)

MOTIVÁȚIE s. 1. v. justificare. 2. v. argument. 3. v. scuză.

MOTIVÁȚIE s.f. (Rar) Motivare. ♦ (Psih.) Totalitatea motivelor, a considerațiilor sau a mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri. [Gen. -iei. / cf. fr. motivation].

MOTIVÁȚIE s. f. 1. ansamblu de motive care explică un act, o conduită; motivare, justificare, argumentare. 2. (psih.) ansamblu de factori dinamici care determină comportamentul unui individ. (< fr. motivation)

MOTIVÁȚIE f. psih. Totalitate a motivelor care determină o acțiune sau un anumit mod de comportare. /<fr. motivation

MOTIVAȚIE s. 1. îndreptățire, justificare, motivare, rațiune, temei, (livr.) legitimare, legitimitate, (pop.) noimă, (înv.) rezon. (~ unei hotărîri.) 2. argument, motiv, motivare. (Cea mai bună ~ adusă în sprijinul...) 3. justificare, motivare, scuză, (rar) scuzare, (înv.) răspuns. (Nu are nici o ~ pentru cele făcute.)