MOTÁN, motani, s. m. Masculul pisicii; cotoi, motoc, pisoi. ♦ Epitet dat unei persoane tăcute, ascunse, ipocrite, care nu-și exteriorizează gândurile sau sentimentele. – Et. nec.

MOTÁN, motani, s. m. Masculul pisicii; cotoi, motoc, pisoi. ♦ Epitet dat unei persoane tăcute, ascunse, ipocrite, care nu-și exteriorizează gândurile sau sentimentele. – Et. nec.

MOTÁN, motani, s. m. 1. Cotoi, pisoi. Nu te uita ca un motan blînd, că te cunosc eu cîte parale faci. SADOVEANU, N. F. 8. În cotlon torcea motanul. EMINESCU, O. I 84. Găsii o băbuță zbîrcită încungiurată de căței și de motani. NEGRUZZI, S. I 68. 2. Fig. Om ipocrit, ascuns, despre care e greu să știi ce gîndește, care tace și face.

motán s. m., pl. motáni

motán s. m., pl. motáni

MOTÁN s. (ZOOL.) cotoi, pisoi, (pop.) mâț, pisic, (reg.) cotoc, mihoc, mârtan, mâtârlan, mâțoc, motoc, pisoc, (Ban. și Transilv.) mârtac, (prin Olt.) mârtoc. (~ul e masculul pisicii.)

MOTÁN ~i m. 1) Mascul al pisicii; cotoșman; cotoi; pisoi. 2) fig. Persoană tăcută, ascunsă și fățarnică. /Orig. nec.

motan m. Mold. cotoiu: un motan ghemuit după sobă CR. [Derivat din primitivul mot (de unde și motoc), înrudit cu fr. matou (dial. motou)].

motán m. (dim. motoc pin schimbare de sufix). Est. Cotoĭ, masculu pisiciĭ. – În Ban. și Olt. mîrtan și -tón.

MOTAN s. (ZOOL.) cotoi, pisoi, (pop.) mîț, pisic, (reg.) cotoc, mihoc, mîrtan, mîtîrlan, mîțoc, motoc, pisoc, (Ban. și Transilv.) mîrtac, (prin Olt.) mîrtoc. (~ e masculul pisicii.)

MOTAN, v. (16 B II 245), < subst.