MORÓI, moroi, s. m. (În superstiții) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Cf. sl. mora.

MORÓI, moroi, s. m. (În superstiții) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Cf. sl. mora.

MORÓI, moroi, s. m. (În superstiții) Stafie, strigoi. Era cît pe-aci să-l înțepe cu un ac, să nu se întîmple cumva să-l îngroape de viu, să se facă moroi. REBREANU, I. 57. Toate stihiile năpădesc pe mine... strigoii, moroii, tricolicii. ALECSANDRI, T. 616.

morói (pop.) s. m., pl. morói, art. moróii

morói s. m., pl. morói, art. moróii

MORÓI s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.

morói (morói), s. m. – Vampir, fantomă în care se încarnează copilul mort nebotezat. Sl. mora „vrăjitoare”, cf. sb., cr., slov., pol. mora „coșmar”, alb. morë, ngr. μόρα (Cihac, II, 203; Pascu, Arch. Rom., VII, 563), bg. marok (Conev 106). Der. din ngr. μωρόν „copil” (Bogrea, Dacor., I, 265) ni se pare mai puțin convingătoare. – Der. moroaie, s. f. (fantomă, spiriduș, duh rău).

MORÓI ~ m. 1) (în superstiții) Sufletul unui mort despre care se crede că iese noaptea din mormânt în chip de fantomă pentru a pricinui rele celor vii; strigoi. 2) pop. rar Om închis la suflet. /cf. sl. mora

morói, morói, s.m. (pop.) 1. strigoi, vârcolac, pricolici. 2. nume de pește de baltă.

moroiu m. strigoiu mic (din copil mort nebotezat) ce vine de cere țâță la mama sa: strigoii, moroii, tricolicii, vârcolacii AL. [Serb. MORA, incub].

moróĭ m., pl. tot așa (d. vsl. bg. sîrb. rut. pol. mora, vis oribil, rus. kikimora, stahie, alb. móră, ngr. móra, înrudit cu vgerm. marâ, stahie, ngerm. mahr, care există în fr. cauchemar, vis oribil). Strigoĭ făcut din copil mort nebotezat. – În Ban. mu- (Șez. 36, 96).

moroi s. v. APARIȚIE. ARĂTARE. DUH. FANTASMĂ. FANTOMĂ. NĂLUCĂ. NĂLUCIRE. NĂZĂRIRE. SPECTRU. SPIRIT. STAFIE. STRIGOI. UMBRĂ. VEDENIE. VIZIUNE.

morói, (muroi), s.m. – (mit.) Strigoi, vârcolac; pricolici. – Din sl. mora „vrăjitoare” (DER, DEX, MDA), cf. srb., pol. mora „coșmar”, alb. morë (Cihac, cf. DER) + suf. -oi.

morói, (muroi), s.m. – (mit.) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Sl. mora „vrăjitoare”, cf. srb., pol. mora „coșmar”, alb. morë.

MOROI subst. = strigoi. 1. Moroe t. (Mus); Moroaia, n. marital (Hur). 2. Moro/eni, -ești ss.; -ianu fam. 3. Cf. Moroina b. (16 B II 387).

morói, -oáie, moroi, -oaie s. m. și f. (în credințele populare) 1. Strigoi, stafie, despre care se crede că ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau înmormântat de viu sau dintr-un mort neputrezit, căruia nu i s-a făcut slujba religioasă; duh rău care ar suge sângele și laptele vitelor sau care ar speria copiii; mortăciune, moromeț. 2. (Reg.) Om despre care se crede că are puterea de a deochea copiii. [Var.: murói, -oáie s. m. și f.] – Din sl. mora.