MÓRGĂ² s. f. (Franțuzism) Trufie, mîndrie, orgoliu, aroganță. Era un băiat bun, serviabil și fără morgă. C. PETRESCU, C. V. 102. Ar fi de un nespus de mare folos ca învățătorul să-și părăsească morga magistrală și să coboare lîngă elev. VLAHUȚĂ, O. A. 188. E... ruinat lipit pămîntului, insă tot fudul, tot țanțoș și plin de «morgă». CARAGIALE, N. S. 96.