Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

9 defini╚Ťii pentru morfem

MORF├ëM, morfeme, s. n. (Gram.) Element morfologic (afix, accent, desinen╚Ť─â, alternan╚Ť─â fonetic─â, cuv├ónt auxiliar etc.) cu ajutorul c─âruia se formeaz─â, de la o r─âd─âcin─â, cuvinte ╚Öi forme flexionare noi; cea mai mic─â unitate din structura morfologic─â a cuv├óntului cu un sens determinat (lexical sau gramatical). ÔÇô Din fr. morph├Ęme.
MORF├ëM, morfeme, s. n. (Gram.) Element morfologic (afix, accent, desinen╚Ť─â, alternan╚Ť─â fonetic─â, cuv├ónt auxiliar etc.) cu ajutorul c─âruia se formeaz─â, de la o r─âd─âcin─â, cuvinte ╚Öi forme flexionare; cea mai mic─â unitate din structura morfologic─â a cuv├óntului cu un sens determinat (lexical sau gramatical). ÔÇô Din fr. morph├Ęme.
MORF├ëM, morfeme, s. n. (Gram.) Element morfologic (prefix, sufix, desinen╚Ť─â etc.) cu ajutorul c─âruia se formeaz─â cuvinte ╚Öi forme flexionare ale cuvintelor. ┬ź-ez┬╗ ├«n cuv├«ntul ┬źlucrez┬╗ este un morfem. Ôľş Persoana a IlI-a [a imperfectului] se deosebe╚Öte de am├«ndou─â celelalte, prin faptul c─â nu are nici un morfem, deci lipsa morfemului este ╚Öi ea un morfem, adic─â un semn care poate distinge o form─â de alta. GRAM. ROM. I 112. Fonemul nu poate fi studiat ca o abstrac╚Ťie ╚Öi nu poate fi studiat izolat, ci numai in complexul cuvintelor ╚Öi morfemelor. MACREA, P. 30.
morf├ęm s. n., pl. morf├ęme
morf├ęm s. n., pl. morf├ęme
MORF├ëM s.n. Element morfologic (prefix, sufix, desinen╚Ť─â etc.) care serve╚Öte la formarea cuvintelor ╚Öi a formelor flexionare ale acestora. ÔÖŽ (├Än concep╚Ťia modern─â) Cea mai mic─â unitate cu sens determinat din structura morfologic─â a cuv├óntului. [< fr. morph├Ęme].
MORF├ëM s. n. element morfologic (prefix, sufix, desinen╚Ť─â) care serve╚Öte la formarea cuvintelor ╚Öi a formelor flexionare ale acestora. ÔŚŐ (├«n concep╚Ťia modern─â) cea mai mic─â unitate ├«n sens determinat din structura morfologic─â a cuv├óntului. (< fr. morph├Ęme)
MORF├ëM ~e n. Cea mai mic─â unitate (radical, prefix, sufix, desinen╚Ť─â etc.), care are sens lexical sau gramatical, din structura morfologic─â a unui cuv├ónt. /<fr. morpheme
MORF├ëM s. n. (< fr. morph├Ęme, cf. gr. morphe ÔÇ×form─âÔÇŁ): 1. (├«n concep╚Ťia tradi╚Ťional─â) element lingvistic cu ajutorul c─âruia se formeaz─â un nou cuv├ónt, o nou─â form─â flexionar─â sau o nou─â unitate morfologic─â (prefixele, sufixele lexicale ╚Öi gramaticale, verbele auxiliare morfologice, prepozi╚Ťiile a ╚Öi de, conjunc╚Ťia s─â), care ajut─â la exprimarea unei anumite categorii gramaticale sau unit─â╚Ťi sintactice (desinen╚Ťele, sufixele gramaticale, alternan╚Ťele fonetice, prepozi╚Ťia pe, adverbele ╚Öi locu╚Ťiunile adverbiale din structura compara╚Ťiei, verbele auxiliare sintactice sau copulative), care ajut─â la realizarea flexiunii cuvintelor (articolele) sau care poate avea, ├«n anumite condi╚Ťii, rol gramatical de diferen╚Ťiere (accentul). 2. (├«n concep╚Ťia modern─â) unitate de expresie minim─â, de ordin morfologic, rezultat─â din descompunerea fluxului sonor al cuvintelor, prin analiz─â, ╚Öi alc─âtuit─â dintr-unul sau mai multe foneme perfect delimitate ╚Öi asociate cu o semnifica╚Ťie de ordin gramatical care-i d─â caracter de semn lingvistic. Ca unitate minimal─â de expresie, m. se opune cuv├óntului (care e, ├«n general, analizabil ├«n m.), iar ca unitate minimal─â cu sens (gramatical) se opune at├ót fonemului, c├ót ╚Öi grupului de foneme (silabei), ambele lipsite de sens ╚Öi componente ale m. M. constituie obiectul de studiu al morfologiei. ├Än concep╚Ťia lingvistului francez Andr├ę Martinet, m. este un monem (v.) cu sens (gramatical) al c─ârui loc este ├«n gramatic─â ╚Öi nu ├«n dic╚Ťionar. ÔŚŐ ~ segment├íl: m. format dintr-un segment fonic, de exemplu prefixele, sufixele, desinen╚Ťele, articolele, verbele auxiliare morfologice, verbele auxiliare sintactice (copulative), adverbele ╚Öi locu╚Ťiunile adverbiale din structura compara╚Ťiei la adjective ╚Öi adverbe, fosta prepozi╚Ťie a din structura infinitivului, fosta prepozi╚Ťie de din structura supinului, fosta conjunc╚Ťie s─â din structura conjunctivului, prepozi╚Ťia pe de la acuzativul nume de persoan─â etc. ÔŚŐ ~ suprasegment├íl: m. nereprezentat prin morfem fonic, dar ├«nso╚Ťitor obligatoriu al unui asemenea segment, ca de exemplu intona╚Ťia (care imprim─â secven╚Ťei cu care se asociaz─â ideea de enun╚Ťare sau de ├«ntrebare, idei marcate ├«n scris prin punct ╚Öi, respectiv, prin semnul ├«ntreb─ârii) ╚Öi accentul (care rezolv─â omonimia dintre dou─â segmente ce reprezint─â aceea╚Öi persoan─â, dar timpuri diferite, la verbele de conjugarea I). Intona╚Ťia ╚Öi accentul diferen╚Ťiaz─â, ca m., vocativul de nominativ ╚Öi de dativ ╚Öi imperativul de prezentul indicativului. ÔŚŐ ~ independ├ęnt: m. care poate ap─ârea ╚Öi singur, sub aspectul unui cuv├ónt de sine st─ât─âtor, nu numai ├«n combina╚Ťie cu un m. dependent, ca de exemplu ╚Öal, copil, c├ónt ╚Öi face din cuvintele ╚Öaluri, copila╚Ö, c├ónt─â ╚Öi reface etc. ÔŚŐ ~ depend├ęnt: m. care nu poate ap─ârea singur, sub forma unui cuv├ónt de sine st─ât─âtor, ci numai ├«n combina╚Ťie cu un m. independent, ca de exemplu -uri, desinen╚Ť─â de plural neutru din ╚Öaluri; -a╚Ö, sufix lexical diminutival din copila╚Ö; -─â, desinen╚Ť─â de persoana a III-a din c├ónt─â; re-, prefix din reface etc. ÔŚŐ ~ cont├şnuu: m. alc─âtuit dintr-o succesiune ne├«ntrerupt─â de foneme, ca de exemplu toate m. independente ╚Öi dependente (v. mai sus). ÔŚŐ ~ discont├şnuu: m. alc─âtuit dintr-o succesiune ├«ntrerupt─â sau repetat─â de foneme, ca de exemplu a... a final ├«n a admira (m. de structur─â, element formant al infinitivului prezent + m. de flexiune, sufix al infinitivului la conjugarea I); ─â... ─â ├«n lun─â plin─â (m. repetat ce ilustreaz─â acordul dintre adjectivul atribut ╚Öi substantiv) etc. ÔŚŐ ~ lexic├íl: m. care ajut─â la realizarea unor cuvinte noi, ├«n calitate de cuv├ónt de baz─â, de m. independent sau ├«n calitate de element auxiliar, de m. dependent derivativ (de prefix sau sufix lexical) ├«n aceste cuvinte, ca de exemplu copil ╚Öi -a╚Ö, -andru, -i╚Ť─â ╚Öi -─ârie din copila╚Ö, copilandru, copili╚Ť─â ╚Öi copil─ârie; pod ╚Öi -e╚Ť, -i╚Öc─â, -u╚Ť, -ar ╚Öi -i din pode╚Ť, podi╚Öc─â, podu╚Ť, podar ╚Öi podi; face, re- ╚Öi pre- din reface ╚Öi preface etc. ÔŚŐ ~ gramatic├íl: m. care ajut─â la eviden╚Ťierea unei categorii gramaticale (genul, num─ârul, cazul, persoana, modul sau timpul). Este un m. dependent ╚Öi se prezint─â sub forma unei desinen╚Ťe sau a unui sufix. ÔŚŐ ~ nomin├íl: m. gramatical care ajut─â la eviden╚Ťierea categoriilor gramaticale de gen, de num─âr ╚Öi de caz la substantive ╚Öi pronume, ca de exemplu desinen╚Ťa -e din (unei) case, plase, cascade; desinen╚Ťa -ei din acestei(a), fiec─ârei(a), c─ârei(a); desinen╚Ťa -ui din acestui(a), fiec─ârui(a), c─ârui(a), nim─ânui(a) etc. ÔŚŐ ~ verb├íl: m. gramatical care ajut─â la eviden╚Ťierea categoriilor gramaticale de persoan─â ╚Öi de num─âr sau de timp ╚Öi de mod la verbe. Astfel, desinen╚Ťa -m din c├óntam ╚Öi c├óntasem precizeaz─â persoana I, num─ârul singular, la imperfect ╚Öi mai mult ca perfect; sufixul -a- din c├óntam ╚Öi coboram precizeaz─â timpul imperfect; sufixul -├ónd din c├ónt├ónd ╚Öi cobor├ónd precizeaz─â modul gerunziu; sufixele -ez, -esc ╚Öi -─âsc din lucrez, zugr─âvesc ╚Öi hot─âr─âsc precizeaz─â timpul prezent al modului indicativ etc. ÔŚŐ ~ z├ęro: m. gramatical care ajut─â la eviden╚Ťierea categoriilor gramaticale de num─âr (la nume ╚Öi verbe), de persoan─â ╚Öi de timp (la verbe). Astfel, desinen╚Ťa zero (_) eviden╚Ťiaz─â singularul ├«n formele balon/_, teren/_ ╚Öi alerg/_, luate ├«n compara╚Ťie cu baloan/e, teren/uri ╚Öi alerg─â/m ╚Öi persoana I ├«n forma merg/_, luat─â ├«n compara╚Ťie cu merg/i ╚Öi merg/e; sufixul zero (_) eviden╚Ťiaz─â timpul prezent ├«n forma c├ónt/_, luat─â ├«n compara╚Ťie cu forma c├ónt/a/m care include sufixul temporal -a-. ÔŚŐ ~ omon├şm: m. gramatical care dispune de o expresie identic─â cu aceea a altui m. gramatical, dar de un con╚Ťinut sau de o semnifica╚Ťie cu totul diferite. Astfel, desinen╚Ťa -─â din (el) ceart─â este omonim─â cu desinen╚Ťa -─â din substantivul ceart─â, dar ├«n primul caz ea se opune desinen╚Ťelor zero (_) ╚Öi -i din cert/_, cer╚Ťi/, marc├ónd persoana a III-a, iar ├«n al doilea caz desinen╚Ťei -uri din cert/uri, marc├ónd num─ârul singular; primul sufix -se, din forma verbal─â de mai mult ca perfect spusese, reprezint─â sufixul temporal al perfectului, ├«n timp ce al doilea -se, sufixul temporal al mai mult ca perfectului etc. ÔŚŐ ~ sint├ętic: m. care face corp comun cu unitatea lexico-gramatical─â la care se ata╚Öeaz─â, pentru a putea exprima o anumit─â semnifica╚Ťie gramatical─â (desinen╚Ťele ╚Öi sufixele gramaticale) sau lexical─â (prefixele ╚Öi sufixele lexicale). ÔŚŐ ~ anal├ştic: m. care nu face corp comun cu termenul la care se ata╚Öeaz─â, pentru a putea forma o unitate gramatical─â determinat─â (prepozi╚Ťia de din structura supinului, conjunc╚Ťia s─â din structura conjunctivului, verbele auxiliare morfologice din structura timpurilor ╚Öi a modurilor compuse din diatezele activ─â ╚Öi reflexiv─â sau a diatezei pasive, adverbele ╚Öi locu╚Ťiunile adverbiale din structura compara╚Ťiei, verbele auxiliare sintactice din structura predicatelor nominale) sau pentru a putea exprima o anumit─â semnifica╚Ťie gramatical─â (prepozi╚Ťia pe de la acuzativul persoanei).[1] modificat─â

Morfem dex online | sinonim

Morfem definitie

Intrare: morfem
morfem substantiv neutru