morar definitie

2 intrări

18 definiții pentru morar

MORÁR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori; muncitor într-o moară. ♦ Muncitor într-o întreprindere în care se macină diferite materii. 2. Gândac cu aripile lucioase, brune sau negre, care trăiește prin mori; gândac de făină (Tenebrio molitor). – Moară + suf. -ar.
MORÁR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori; muncitor într-o moară. ♦ Muncitor într-o întreprindere în care se macină diferite materii. 2. Gândac cu aripile lucioase, brune sau negre, care trăiește prin mori; gândac de făină (Tenebrio molitor). – Moară + suf. -ar.
MORÁR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori. Din întunerec, coborînd greoi treptele, ne-a ieșit în cale Sava, morarul cel nou. C. PETRESCU, S. 29. Un morar făina abia a scuturat. Ș-acum din ochi închide, se supără, cîrtește Că muștele ce zboară rădică colb prin casă. NEGRUZZI, S. II 220. După morar nu m-oi duce Că somnul cînd e mai dulce, El moara că și-o pornește Și pe mine mă trezește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. ♦ Muncitor care lucrează într-o întreprindere în care se macină diferite materii. Morar la fabrica de cicoare. 2. Gîndac cu aripile brune sau negre, lucitoare, care trăiește prin mori (Tenebrio molitor).
morár s. m., pl. morári
morár s. m., pl. morári
MORÁR s. 1. (reg.) măcinar. (E ~ de profesie.) 2. (ENTOM.; Tenebrio molitor) gândac-de-făină.
MORÁR s. v. piuar.
MORÁR1 ~i m. 1) Persoană care ține sau administrează o moară. 2) Lucrător care muncește la o moară. /moară + suf. ~ar
MORÁR2 ~i m. Insectă cu aripile întunecate și lucioase, care trăiește prin mori; gândac de făină. /moară + suf. ~ar
morar m. 1. cel ce are o moară; 2. numele bucovinean al gândacului de făină, care trăiește în grânare, mori și brutării (Tenebrio molitor). [Lat. MOLARIUS].
morár m. (d. moară saŭ lat. molarius). Stăpînu uneĭ morĭ saŭ conducătoru eĭ. – În nord și vrom. dial. murar. Cp. cu purcar.
MORAR s. 1. (reg.) măcinar. (E ~ de profesie.) 2. (ENTOM.; Tenebrio molitor) gîndac-de-făină.
morar s. v. PIUAR.
MORĂREA s. morăriță.
MORĂRIȚĂ s. morăreasă.
morăriță s. v. CHICA-VOINICULUI.
MORAR subst. 1. Morariu zis și Murar, ard., 1680 (Paș). 2. Murar, băn. (LB); -u (Braș); -iu, M. (Sd VII 264). 3. Murăraș act.; Murărușu, ard. (Paș). 4. Murarețul, C (Gorj 345; AO XVII 330).
morar, morari s. m. distribuitor de droguri.

morar dex

Intrare: morar
morar substantiv masculin
Intrare: Morar
Morar