MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură, menită să amintească un eveniment important sau un personaj ilustru; p. ext. edificiu de proporții mari și cu numeroase elemente arhitectonice sau de ornamentație. Pe drum începui a-i vorbi de frumoasele monumente ale Florenții. ALECSANDRI, O. P. 9. [Ștefan cel Mare] îndată ce cîștiga o izbîndă. nu lipsea a ridica și un monument. NEGRUZZI, S. I 196. Monument funerar v. funerar. Monument istoric v. istoric. Monument al naturii = element al naturii valoros din punct de vedere științific sau renumit prin frumusețea lui naturală. 2. Document istoric de valoare; operă literară, științifică, istorică de valoare. Limba acolo își are temelia... în legi, în instituții, în istorie, în monumentele scrise. RUSSO, S. 64. ◊ Fig. Poporul nostru muncitor a creat acel monument superb și genial care se cheamă poezia populară. GHEREA, ST. CR. II 244. – Pl. și: (învechit) monumenturi (ALECSANDRI, O. P. 287, KOGĂLNICEANU, S. 73).