MONOTRÉM, monotreme, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere primitive, ovipare, cu cioc și cu corpul acoperit cu păr (sau țepi), cărora le lipsesc mameloanele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Mamifer monotrem. [Var.: monotrémă s. f.] – Din fr. monotrème.

MONOTRÉM, monotreme, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere primitive, ovipare, cu cioc și cu corpul acoperit cu păr (sau țepi), cărora le lipsesc mameloanele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Mamifer monotrem. [Var.: monotrémă s. f.] – Din fr. monotrème.

monotrém (-no-trem) s. n., pl. monotréme

monotrém s. n., pl. (sil. -tre-) monotréme

MONOTRÉM s. (ZOOL.) prototerian.

MONOTRÉME s.n.pl. Ordin de mamifere ovipare, având ca tip ornitorincul; (la sg.) animal din acest ordin. [Sg. monotrem. / < fr. monotrèmes, cf. gr. monos – unic, trema – orificiu].

MONOTRÉM, -Ă I. adj. care nu are decât un orificiu ca rect, conducte urinare și genitale. II. s. f. pl. ordin de mamifere primitive ovipare, din clasa prototerienelor: ornitorincul. (< fr. monotrème/s/)

*monotrém, -ă adj. (vgr. mónos, singur, și trêma, orificiu. V. tremă). Zool. Care are un singur orificiŭ anal, ca și păsările, dar care are patru picĭoare, ca ornitorincu și echidna. S. n. Animal monotrem: monotremele formează trecerea de la păsărĭ la mamifere.