MOLEȘEÁLĂ, moleșeli, s. f. Senzație de diminuare a puterii, a energiei, adesea însoțită de somnolență; slăbiciune, moliciune; sfârșeală; toropeală. – Moleși + suf. -eală.

MOLEȘEÁLĂ, moleșeli, s. f. Senzație de diminuare a puterii, a energiei, adesea însoțită de somnolență; moliciune; sfârșeală; toropeală. – Moleși + suf. -eală.

MOLEȘEÁLĂ s. f. Stare de slăbire a energiei, însoțită de somnolență, lene etc.; toropeală, moliciune; sfîrșeală. O moleșeală mă cuprinse; îmi venea să mă întind și să dorm. SADOVEANU, P. 127. Moleșeala crescu, inundîndu-i ochii, inima. SAHIA, N. 37. Nu se putea mișca, nu vorbea, dar simțea o dulce moleșeală în tot trupul. BART, E. 351.

!moleșeálă s. f., g.-d. art. moleșélii; pl. moleșéli

moleșeálă s. f., g.-d. art. moleșélii

MOLEȘEÁLĂ s. 1. sfârșeală, slăbiciune, (reg.) zălezitură. (Simte o ~ greu de învins.) 2. lâncezeală, lâncezire, moleșire, toropeală, toropire, (franțuzism rar) torpoare, (Munt. și Olt.) târomeală. (Stare de ~ premergătoare somnului.)

Moleșeálă ≠ vigoare, vlagă

MOLEȘEÁLĂ ~éli f. Stare de slăbire a forței fizice însoțită de somnolență; moliciune. /a moleși + suf. ~eală

moleșeálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a te moleși, starea omuluĭ moleșit: cînd mănîncĭ prea mult, te cuprinde moleșeala. – Și molo-.

MOLEȘEALĂ s. 1. sfîrșeală, slăbiciune, (reg.) zălezitură. (Simte o ~ greu de învins.) 2. lîncezeală, lîncezire, moleșire, toropeală, toropire, (franțuzism rar) torpoare, (Munt. și Olt.) tîromeală. (Stare de ~.)