mojíc, -ă adj. și s. (rus. mužik, țăran, țopîrlan, pol. mužyk, d. vsl. monžikŭ, d. monžĭ, bărbat, om). Fam. Om din clasa de jos (de la oraș orĭ de la sat), țopîrlan, mitocan, modoran: un mojic. Prost crescut, fără educațiune (indiferent din ce clasă socĭală ar fi): un om mojic. Adv. Ca mojicu: s’a purtat foarte mojic. Prov. Apa trage la matcă, și mojicu la treaptă, omu fără educațiune, tot prost se poartă, orĭ-ce ĭ-aĭ face.