mobil definitie

27 definiții pentru mobil

MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) móbil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.
PERPÉTUUM MÓBILE loc., s. n. 1. Dispozitiv fizico-chimic capabil să funcționeze efectuând lucru mecanic sau producând energie, fără să primească energie din exterior. 2. Denumire dată unor piese muzicale instrumentale de virtuozitate, cu ritm rapid, alcătuite din note scurte și de valoare egală, a căror succesiune repetată lasă impresia unei mișcări continue. – Loc. lat.
MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. [Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.
PERPÉTUUM MÓBILE subst. 1. Sistem mecanic, termic, electric etc. imaginar, care ar fi capabil să funcționeze neîncetat, efectuând lucru mecanic sau producând energie, fără să primească energie din exterior sau consumând numai din energia termică a unui singur corp, fără a se afla în contact și cu un alt corp mai rece decât primul. 2. Denumire dată unor piese muzicale instrumentale de virtuozitate cu ritm rapid, alcătuite din note scurte și de valoare egală, a căror succesiune repetată lasă impresia unei mișcări continue. – Loc. lat.
MOBÍL2, -Ă, mobili, -e, adj. 1. Care se mișcă sau poate fi mișcat ori mutat (cu ușurință) dintr-un loc în altul. Tunurile romînești erau mai mici, de aceea erau mai mobile și se putea trage tot folosul dintr-însele. BĂLCESCU, O. I 26. 2. Schimbător, variabil, nestatornic. Termenii tehnici sînt printre cele mai mobile elemente ale vocabularului. GRAUR, F. E. 83. Substantiv mobil = substantiv care își poate crea formă de feminin de la cea de masculin sau formă de masculin de la cea de feminin. Substantivele apte de a suferi această modificare [numită moțiune] se numesc mobile. GRAM. ROM., I 130. ♦ (Despre figura omenească) Care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) care este în continuă mișcare; vioi. Cu coatele pe masă, se uita țintă în ochii lui calzi, mobili, expresivi. VLAHUȚĂ, O. A. III 31. 3. (Jur.; cu accentul pe prima silabă, în expr.) Bunuri mobile (sau avere mobilă) = avere constînd din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. – Accentuat și: (3) móbil.
MOBÍL1, mobile, s. n. 1. Cauză determinantă a unei acțiuni, motiv. În acest mic monolog... se arată totodată și mobilul ce-l mișcă [pe Pristanda] și cauza întregii lui activități. GHEREA, ST. CR. I 346. Nu se poate admite că singurul mobil al acțiunilor lor să fie interesul. GHICA, A. 176. 2. Corp în mișcare.
mobíl1 (deplasabil) adj. m., pl. mobíli; f. mobílă, pl. mobíle
mobíl2/móbil (jur.) adj. m., f. mobílă/móbilă, pl. mobíle/móbile
mobíl3 s. n., pl. (corpuri în mișcare, telefoane) mobíle, (obiective) mobíluri
perpétuum móbile (lat.) loc. s. n.
mobíl2 (jur. și móbil) adj. m., pl. mobíli; f. sg. mobílă, pl. mobíle
mobíl1 s.n., pl. mobíle / mobíluri
perpétuum móbile s. n.
MOBÍL adj., s. 1. adj. v. volant. 2. adj. v. mobiliar. 3. s. v. cauză.
Mobil ≠ fix, imobil, neclintit, stabil, statornic, nemobil, neschimbător
MOBÍL, -Ă adj. 1. Care se mișcă sau se poate mișca. 2. Schimbător, nestatornic. ♦ (Despre fața omului) Care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) care este în continuă mișcare. 3. (Despre substantive) Apt de a suferi moțiune3 [în DN]. // s.n. Cauză determinantă a unei acțiuni; motiv. // (Și în forma mobili-, mobilo-) Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „care nu este fix”, „mobil”, „mișcător”. [Cf. fr., it. mobile, lat. mobilis].
MOBÍL1, -Ă I. adj. 1. care se mișcă sau se poate mișca. 2. schimbător, nestatornic; versatil. ◊ (despre fața omului) care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) în continuă mișcare. 3. (despre substantive) apt de a suferi moțiune2. II. s. n. 1. corp în mișcare. 2. cauză determinată a unei acțiuni; motiv. (< fr. mobile, lat. mobilis)
MOBIL2(O)-, -MOBÍL elem. „mobil, mișcător”. (< fr. mobil/o/-, -mobile, cf. lat. mobilis)
MOBÍL1 ~ă (~i, ~e) 1) Care se mișcă sau care poate fi mișcat; mișcător. Bunuri ~e. Trupe ~e. 2) Care este în continuă schimbare; instabil; schimbător; variabil. 3) fig. (despre față) Care își schimbă mereu expresia. 4) (despre ochi) Care se mișcă mereu. /<fr. mobile, lat. mobilis
MOBÍL2 ~e n. 1) Factor ce determină desfășurarea unei acțiuni; impuls; imbold. 2) Corp în mișcare. /<fr. mobile, lat. mobilis
mobil a. 1. care se mișcă sau se poate mișca; bunuri mobile, cari se pot ușor transporta; 2. fig. schimbător: caracter mobil. ║ n. 1. forță motrice; 2. cauză determinantă: interesul e singurul mobil al avarului.
*móbil, -ă adj. (lat. móbilis, din *movibilis, d. movére, a mișca. V. amovibil, moment, mut 2). Care se poate mișca (în opoz. cu stabil, fix): pod mobil. Fig. Schimbăcĭos, variabil: caracter mobil. Sărbătoare mobilă, care cade cînd într’o zi, cînd într’alta, cum e Paștele. Avere mobilă, care se poate transporta, ca baniĭ, haĭnele, trăsurile, vitele ș. a.: Coloană mobilă, coloană de soldațĭ organizată p. o expedițiune. S. f., pl. e (după fr. meuble m.). Lucrurile care garnisesc o casă, ca scaunele, canapelele, paturile, mesele, oglinzile ș. a. asemenea. S. n., pl. e și urĭ (fals mobíl). Corp în mișcare: forța de impulsiune a unuĭ móbil. Forță motrice: aburu e un puternic móbil. Fig. Cauză determinantă, ceĭa ce te îndeamnă (V. motiv): interesu e de multe orĭ móbilu acțiunilor omuluĭ.
MOBIL adj., s. 1. adj. volant. (Serviciu ~; bibliotecă ~.) 2. adj. mișcător, mobiliar. (Bunuri ~.) 3. s. cauză, considerent, motiv, pricină, prilej, rațiune, temei, (înv. și pop.) cuvînt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămînță. (~ care explică luarea unei măsuri.)
telefón mobíl s. n. (comunic.) Telefon portativ, celular ◊ „Vom avea telefoane mobileR.l. 14 XI 92 p. 2 (din telefon + mobil)
MOBÍL, -Ă adj. (cf. fr., it. mobile, lat. mobilis): în sintagmele cuvânt mobil, substantiv mobil și vocală mobilă (v.).
-MOBIL „care se mișcă, mișcător”. ◊ L. mobilis „care se mișcă” > fr. -mobile, it. id., engl. id., germ. -mobil > rom. -mobil.
mobil, mobile s. n. telefon celular.

mobil dex

Intrare: mobil (adj.)
mobil adj. adjectiv
Intrare: mobil (pref.)
mobil pref.
Intrare: mobil (scop)
mobil scop
mobil scop
Intrare: mobil (suf.)
mobil suf.