MLĂDÍU, -ÍE, mlădii, adj. (Rar) Mlădios (2). – Mladă + suf. -iu.

MLĂDIÁ, mlădiez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina, a (se) îndoi (ușor); a (se) legăna (ușor) într-o parte și în alta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) modula. Mlădiez vocea. 3. Refl. Fig. A se adapta unei situații, a deveni conciliant, maleabil; a se supune. [Pr.: -di-a. – Prez. ind. și: mlắdii] – Din mlădiu.

MLĂDÍU, -ÍE, mlădii, adj. Mlădios (2). – Mladă + suf. -iu.

MLĂDÍ2, mlădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A dezvolta, a face să crească. Judecata dreaptă este care a făcut, care susține și care mlâdește limbile, credințele firești. RUSSO, S. 54.

MLĂDIÁ, mlădii și mlădiez, vb. I. 1. Refl. (Despre corpuri flexibile) A se încovoia, a se apleca, a se legăna ușor într-o parte și în alta. Harapnicul se mlădia în vînt ca un șarpe negru. SADOVEANU, O. I 449. Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie Răsună-n dimineață o tainică-armonie. ALECSANDRI, P. III 52. ◊ Fig. Drumul se mlădia și s-apropia de rîpa neagră. CAMILAR, N. I 70. ◊ (Despre oameni) Se mlădie puțin înainte, rămase neclintită și se uită țintă. HOGAȘ, M. N. 15. E frumos cum își ține capul, cum își poartă trupul și cum se mlădie la tot pasul. SLAVICI, N. I 81. Iar talia-i naltă, gingașă, subțire Se mlădie-n vînt. EMINESCU, O. I 4 ◊ Tranz. Veselă-ți mlădii trupșorul. COȘBUC, P. I 166. S-o privești cum umblă, cum rîde, cum își ridică brațele, cum își mlădie trupul. VLAHUȚĂ, O. A. III 34. 2. Tranz. (Cu privire la voce, sunete sau acorduri muzicale) A modula. Ea e duioasă, umilită, își mlădie glasul și caută vorbe dulci, de o lingușire caldă și ademenitoare. VLAHUȚĂ, O. A. 205. [Haydn] știu încă să mlădieze, prin simpatica și naiva dulceață a geniului său, stilul muzical... al secolului din urmă. ODOBESCU, S. III 95. ◊ Refl. Cu cît urca mai sus paserea în tremur, cu atît i se mlădia mai dulce cîntecul. SADOVEANU, O. VI 336. Vocea lui Milescu se mlădia pe acorduri. D. ZAMFIRESCU, R. 144. 3. Refl. Fig. A se modela, a se mula, a se adapta. Religia se mlădiază și se schimbă după condițiile istorice. GHEREA, ST. CR. II 128. – Variante: înmlădiá (EMINESCU, O. I 80) vb. I, mlădii (ODOBESCU, S. III 55), mlădí (RUSSO, O. 90) vb. IV.

MLĂDIÍ vb. IV v. mlădia.

MLĂDÍU, -ÍE, mlădii, adj. Mlădios. Crescuse parcă... și părea acum matur, în ciuda trăsăturilor lui copilărești și trupului mlădiu și firav. DUMITRIU, V. L. 63. Pe umeri pletele-i curg rîu, Mlădie ca un spic de grîu... O pierd din ochi de dragă! COȘBUC, P. I 118.

MLĂDIÍ vb. IV. v. mlădia.

mlădiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mlădiáză, 1 pl. mlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să mlădiéze; ger. mlădiínd (-di-ind)

mlădíu (rar) adj. m., f. mlădíe; pl. m. și f. mlădíi

mlădíu adj. m., f. mlădíe; pl. m. și f. mlădíi

MLĂDIÁ vb. v. adapta.

MLĂDIÁ vb. 1. a(-și) clătina. (Își ~ trupul.) 2. a-și modula. (Își ~ vocea.)

MLĂDÍU adj. v. grațios.

MLĂDÍU ~íe (~íi) (despre ființe și părți ale corpului lor) Care vădește grație și eleganță; cu mișcări grațioase și elegante; mlădios; suplu; elegant. /mladă + suf. ~iu

mlădià v. 1. a (se) îndoi: trestia din baltă ce ’n aer se mlădie AL. 2. a se face mlădios, a se fasona: artistul sub a cărui daltă s’a mlădiat statua Dianei OD. [V. mladă].

MLĂDIA vb. 1. a(-și) clătina. (Își ~ trupul.) 2. a modula. (Își ~ vocea.)

MLĂDIU adj. elegant, grațios, mlădios, suplu, zvelt, (rar) mlădiat. (Zborul ~ al unei păsări.)