MLĂDIÁ, mlădii și mlădiez, vb. I. 1. Refl. (Despre corpuri flexibile) A se încovoia, a se apleca, a se legăna ușor într-o parte și în alta. Harapnicul se mlădia în vînt ca un șarpe negru. SADOVEANU, O. I 449. Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie Răsună-n dimineață o tainică-armonie. ALECSANDRI, P. III 52. ◊ Fig. Drumul se mlădia și s-apropia de rîpa neagră. CAMILAR, N. I 70. ◊ (Despre oameni) Se mlădie puțin înainte, rămase neclintită și se uită țintă. HOGAȘ, M. N. 15. E frumos cum își ține capul, cum își poartă trupul și cum se mlădie la tot pasul. SLAVICI, N. I 81. Iar talia-i naltă, gingașă, subțire Se mlădie-n vînt. EMINESCU, O. I 4 ◊ Tranz. Veselă-ți mlădii trupșorul. COȘBUC, P. I 166. S-o privești cum umblă, cum rîde, cum își ridică brațele, cum își mlădie trupul. VLAHUȚĂ, O. A. III 34. 2. Tranz. (Cu privire la voce, sunete sau acorduri muzicale) A modula. Ea e duioasă, umilită, își mlădie glasul și caută vorbe dulci, de o lingușire caldă și ademenitoare. VLAHUȚĂ, O. A. 205. [Haydn] știu încă să mlădieze, prin simpatica și naiva dulceață a geniului său, stilul muzical... al secolului din urmă. ODOBESCU, S. III 95. ◊ Refl. Cu cît urca mai sus paserea în tremur, cu atît i se mlădia mai dulce cîntecul. SADOVEANU, O. VI 336. Vocea lui Milescu se mlădia pe acorduri. D. ZAMFIRESCU, R. 144. 3. Refl. Fig. A se modela, a se mula, a se adapta. Religia se mlădiază și se schimbă după condițiile istorice. GHEREA, ST. CR. II 128. – Variante: înmlădiá (EMINESCU, O. I 80) vb. I, mlădii (ODOBESCU, S. III 55), mlădí (RUSSO, O. 90) vb. IV.