MIRONOSÍȚĂ, mironosițe, s. f. 1. Femeie cucernică, smerită; (ironic) femeie fățarnică, de o smerenie și nevinovăție ipocrită și afectată. Copila vorbăreață și nebu- mutică de totdeauna deveni gînditoare, tăcută și spăsită ca o mironosiță. VLAHUȚĂ, O. A. I 119. ◊ Expr. A face pe mironosița = a-și lua aere de nevinovăție, a simula pietate și modestie. ◊ (Adjectival, fig.) Trandafirul cel înfocat, crinii de argint, lăcrămioarele sure ca mărgăritarul, mironosițele viorele și florile toate s-adunară. EMINESCU, N. 29. 2. Specie de fluture cu aripile de dinainte albe cu pete cafenii și cele de dinapoi cenușii-albăstrii (Lymantria monacha). Un neam al mironosiței aduce mari stricăciuni și arborilor din grădină. SIMIONESCU, B. R. 389.