miroase definitie

34 definiții pentru miroase

amirosí v vz mirosi
amirosi v vz mirosi
AMIROSÍ vb. IV v. mirosi.
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.
AMIROSÍ vb. IV v. mirosi.
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Unul dintre cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și unele animale, prin care organismul primește informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe care emană vapori; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, sagacitate. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o exală unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație pe care o produce această emanație asupra simțului olfactiv. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva pentru a percepe un miros (2). 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.
AMIROSÍ vb. IV v. mirosi.
MIROSÍ, mir s, vb. IV. 1. Intranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «a») A avea sau a răspîndi un miros de... Aerul miroase a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac. VLAHUȚĂ, O. A. 371. Răsărit-a pom în coastă Cu frunzele de argint, Lumea-ntreagă mirosind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70. ◊ (Unipersonal) Mirosea a ceață risipită de vîntul ușor dinspre baltă. DUMITRIU, N. 51. În brutării miroase-a pline nouă. DRAGOMIR, P. 56. ♦ A răspîndi un miros urît. Carnea alterată miroase. ◊ Expr. (Nici) usturoi n-a, mîncat, nici gura nu-i miroase, se zice despre cineva care se preface că nu știe nimic despre un lucru de care e vinovat. Veniră acasă și dormiră, ca și cînd usturoi nu mîncase și gurile nu le miroseau. ISPIRESCU, L. 372. 2. Tranz. A percepe cu simțul mirosului, a simți un miros, a inspira aer.pe nas de repetate ori pentru a simți un miros. V. adulmeca. Miroseau adierea vîntului și... se țineau după urme. GALACTION, O. I 279. Doica vesel se scula, Cîmpul de-a lung apuca, Botul prin iarbă vîrînd, Urmele tot mirosind. ANT. LIT. POP. I 258. ◊ Intranz. Calul de la Misir miroase de departe unde-i vreun zid părăsit. ODOBESCU, S. I 162. ◊ (Unipersonal, construit cu subiectul logic în dativ) Mie-mi miroase a om. ISPIRESCU, E. 114. 3. Tranz. Fig. A simți ceva (de departe, din timp), a adulmeca, a presimți, a bănui, a presupune. Guvernul, care mirosise ceva in legătură cu manevrele generalului... vru să forțeze mîna acestuia. PAS, Z. IV 189. După ce... nu găsi pe Țugnlea, mirosi ea că trebuie să fie la împăratul. ISPIRIRESCU, L. 319. ◊ Intranz. Cu Aspasia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. A. III 71. ◊ Expr. Miroase a... = prevestește (ceva), denotă, anunță (ceva). Toată forfota asta mirosea a inspecție. CAMILAR, N. I 383. ◊ (Construit cu subiectul logic în dativ) Mișcarea ce se simte dincoace de Olt.. nu prea îmi miroase a bine. ISPIRESCU, M. V. 6. Au zestre oare? – Așa-mi miroase. ALECSANDRI, T. II 120. ◊ A dibui, a da de... a simți prezența cuiva sau a ceva. Copoii vamali miroseau afacerile puse la cale în taverna cunoscută. BART, E. 342. Simțisem că mitocanul de cumnată-tău mă mirosise; știa că mă țiu după voi. CARAGIALE, O. I 69. – Accentuat și: prez. ind. (regional) míros. – Forme gramaticale: prez. ind. pers. 3 sg. miroase și (regional) miroasă (CREANGĂ, P. 188), pers. 3 pl. miros, rar miroase și (regional) miroasă (RETEGANUL, P. V 25). – Variantă: amirosí (DUMITRIU, N. 173, SADOVEANU, F. J. 375, EMINESCU, O. I 50) vb. IV.
AMIROSÍ vb. IV. v. mirosi.
miroáse (condimente) (pop.) s. n. pl.
!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă
miroáse (condimente) s. n. pl.
mirosí vb., ind. prez. 1 sg. mirós, 3 sg. miroáse, 3 pl. mirós/miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 sg. și pl. miroásă
MIROÁSE s. pl. v. aromat, condiment, ingredient, mirodenie.
MIROSÍ vb. 1. (înv.) a odora. (Flori care ~ îmbietor.) 2. a duhni, a puți, (prin Mold.) a se auzi, (Mold.) a duhli, (înv.) a duhori. (~ a băutură.) 3. (înv. și reg.) a(-i) puți. (Îi ~ a câine.) 4. a adulmeca, (rar) a puncta, (reg.) a mușina, a mușlui, a ulma, a vetri, (Munt. și Olt.) a mâșâi, (înv.) a adulma. (Ogarul ~ vânatul.)
MIROSÍ vb. v. anticipa, bănui, crede, ghici, gândi, imagina, intui, închipui, întrezări, presimți, presupune, prevedea, simți, socoti, ști, visa.
mirosí (mirós, mirosít), vb.1. A exala miros. – 2. A percepe mirosul. – 3. A adulmeca. – Var. amirosi, (a)mirosesc. Megl. mirises, mirisiri. Ngr. μυρώνω, aorist ἐμύρωσα „a parfuma” (Graur, BL, IV, 102; Pușcariu, Lr., 260), cf. v sb. mirisati (Vasmer, Gr., 99), bg. mirisati, mirosati (sec. XVII). Der. din sl. (Tiktin; Candrea) nu e o ipoteză necesară. Completat de amirosi, este un cuvînt de uz general (ALR, I, 77). – Cf. mir. Der. miros, s. n. (odor, parfum; olfacție), postverbal, sau direct din ngr. μύρωσις „ungere” (Roesler 573; Murnu 37); miroseală, s. f. (înv., mir; odor, parfum); mirosenie, s. f. (înv., mir; înv., parfum); miroseață, s. f. (parfum); mirositor, adj. (parfumat, odorant).
A MIRÓSI1 pers. 3 miroáse intranz. (despre substanțe, corpuri, plante etc.) A avea sau a răspândi un miros. Floarea miroase. ◊ Miroase a (ceva) a exista semne (de ceva); a prevesti (ceva). Nu miroase a bine e semn rău. /<sl. mirosati
A MIROSÍ2 mirós tranz. 1) A simți cu ajutorul mirosului; a percepe prin simțul mirosului. 2) A examina cu ajutorul nasului (pentru a percepe un miros). 3) fig. A simți din timp (prin intuiție); a presimți. 4) (despre animale) A descoperi cu ajutorul mirosului; a adulmeca. /<sl. mirosati
amirosì v. Mold. 1. a adulmeca; 2. a mirosi: văzduhul lin, răcoare, a crin amirosia AL. [V. mirosi].
miros n. 1. simțirea ce produce asupra nasului emanațiunile corpurilor; 2. unul din cele cinci simțuri ce percepe mirosurile; 3. ceeace place sau nu place nasului: mirosul florilor, miros de mortăciune; 4. aromă: a pune miroase în bucate; 5. mirosul particular al câinilor după vânat. [Gr. bizantin MYROS].
mirosì v. 1. a da sau a răspândi miros: unele flori miros bine, altele rău; 2. a simți miros: cu plăcere mirosim viorelele; 3. a lua urma: câinele miroase cadavrul stăpânului său; 4. fig. a simți într’un mod vag: mirosise a om de pe altă lume ISP.
amirós, V. miros 2.
1) míros (est) n., pl. urĭ, și mirós (vest) n., pl. urĭ și oase (subst. verbal d. a mirosi. V. mir 2). Sensațiune plăcută (parfum, aromă, mireazmă) saŭ neplăcută (putoare, duhoare) pe care unele emanațiunĭ o cauzează în nas: nervu olfactiv constată mirosu. Odorat, simțu pin care constațĭ mirosu.
2) míros (est și Ban.) și mirós (sud), a v. intr. și tr. (mgr. myróno, aor. emirosa, miruĭesc; myrizo, aor. emýrisa [tr. și intr.], miros; vsl. sîrb. mirosati, bg. mirosvam, miruĭesc, sîrb. mirisati, a mirosi. Pers. III pl. și sing. miroase, să miroasă atît în Munt. cît și în Mold.: seratele literare miroase a politică [Ĭorga, Drum Drept, 1915, 538]. Rar în est el miroase, pop. mirosă. V. mir 2, mirodie). Impresionez nasu pin miros: crinu miroase plăcut, aicĭ miroase a crin. V. tr. Constat, simt mirosu: am mirosit crinu. Fig. Adulmec, oblicesc, simt vag, presimt: mirosise că se petrec neregule. – Vechĭ mirosesc. În est pop și amíros, în Vs. și amínos (pop. añinos).
miroase s. pl. v. AROMAT. CONDIMENT. INGREDIENT. MIRODENIE.
mirosi vb. v. ANTICIPA. BĂNUI. CREDE. GHICI. GÎNDI. IMAGINA. INTUI. ÎNCHIPUI. ÎNTREZĂRI. PRESIMȚI. PRESUPUNE. PREVEDEA. SIMȚI. SOCOTI. ȘTI. VISA.
MIROSI vb. 1. (înv.) a odora. (Flori care ~ îmbietor.) 2. a duhni, a puți, (prin Mold.) a se auzi, (Mold.) a duhli, (înv.) a duhori. (~ a băutură.) 3. (înv. și reg.) a(-i) puți. (Îi ~ a cîine.) 4. a adulmeca, (rar) a puncta, (reg.) a mușina, a mușlui, a ulma, a vetri, (Munt. și Olt.) a mîșîi, (înv.) a adulma. (Ogarul ~ vînatul.)
a mirosi a ceață expr. a fi beat.
a mirosi a colivă expr. a suferi de o boală incurabilă; a ajunge în ultimul stadiu al unei boli incurabile.
a-i mirosi crinul (unei femei) expr. (er.d. bărbați) a practica cuniliția.
mirosi, miros v. t. 1. a presimți, a bănui 2. a dibui, a simți prezența cuiva 3. a intui adevăratul caracter sau adevăratele intenții ale unei persoane prefăcute

miroase dex

Intrare: miros (condiment; -oase)
miros condiment; -oase substantiv neutru plural
Intrare: mirosi
amirosi
mirosi verb
Intrare: miroase
miroase