MINIATÚRĂ, miniaturi, s. f. 1. Operă de artă plastică (în special pictură) de dimensiuni reduse, lucrată cu multă finețe și minuțiozitate. ◊ În miniatură = a) (loc. adj.) de proporții reduse; b) (loc. adv.) pe plan restrâns, limitat; în mic. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat în culori, care împodobea vechile cărți și manuscrise (religioase). ♦ Spectacol sau emisiune radiofonică ori de televiziune cu numere artistice scurte. ♦ Mică piesă muzicală. 2. Obiect de dimensiuni reduse; spec. obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scară mult redusă, un alt obiect. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.

MINIATÚRĂ, miniaturi, s. f. 1. Operă de artă plastică (în special pictură) de dimensiuni reduse, lucrată cu multă finețe și minuțiozitate. ◊ În miniatură = a) (loc. adj.) de proporții reduse; b) (loc. adv.) pe plan restrâns, limitat; în mic. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat în culori, care împodobea vechile cărți și manuscrise (religioase). ♦ Spectacol sau emisiune radiofonică sau de televiziune cu numere artistice de mici proporții. 2. Obiect de dimensiuni reduse; spec. obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scară mult redusă, un alt obiect. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.

MINIATÚRĂ, miniaturi, s. f. Pictură sau desen (mai rar sculptură) de dimensiuni mici și lucrate cu multă finețe și minuțiozitate. Expoziție de miniaturi. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat în culori (mai ales în miniu) care împodobește vechile manuscrise. ♦ Obiect de dimensiuni reduse. Cabinet de miniaturi unde au felurimi și minunate mici chipuri lucrate pe fildeș. GOLESCU, Î. 155. ◊ Loc. adj. și adv. În miniatură = (în) mic, de proporții reduse. Deocamdată se cuvenea să ducă la capăt, cu demnitate și cu toată răspunderea, misiunea ei de gospodină în miniatură. C. PETRESCU, A. 285. învălmășit, s-azvîrle-ntr-o bulboană, Ca o cascadă in miniatură. CAZIMIR, L. U. 28. Scavinschi cel mititel la statură, Pre care-a plăcut naturii a-l lucra-n miniatură. NEGRUZZI, S. I 206.

miniatúră (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniatúrii; pl. miniatúri

miniatúră s. f. (sil. -ni-a-), g.-d. art. miniatúrii; pl. miniatúri

MINIATÚRĂ s.f. 1. Pictură fină și delicată de mici dimensiuni (făcută pe fildeș, pe email etc.). 2. Literă ornată sau ornament pictat care împodobea titlul sau începuturile capitolelor în vechile manuscrise. 3. Operă de artă, de literatură de dimensiuni mici, lucrată cu finețe. ♦ Obiect de dimensiuni reduse. [Pron. -ni-a-. / cf. fr. miniature, it. miniatura].

MINIATÚRĂ s. f. 1. pictură fină și delicată de dimensiuni reduse. 2. literă ornată care împodobea titlul sau începuturile capitolelor în vechile manuscrise. 3. operă de artă, de literatură, piesă muzicală de dimensiuni mici, lucrată cu finețe. ◊ obiect de dimensiuni reduse. (< fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur)

MINIATÚRĂ ~i f. 1) Operă de artă plastică de dimensiuni mici, realizată cu multă măiestrie. 2) Ornament pictat pe manuscrisele vechi. 3) Operă de artă (muzicală, dramatică sau literară) de proporții mici. [Sil. -ni-a-] /<fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur

miniatură f. 1. un fel de pictură foarte fină ce se face cu colori muiate în apă gumată; 2. mic obiect de artă lucrat cu delicateță: această cutie e o adevărată miniatură; 3. fig. persoană mică și delicată.

*miniatúră f., pl. ĭ (fr. miniature, d. it. miniatura, d. miniare, a picta acŭarele și alte lucrurĭ micĭ, lat. miniare, a văpsi cu cinabru, lat. minium. V. miniŭ). Literă ornată trasă cu miniŭ pe vechile manuscripte. Pictură fină și mică făcută pe vechile manuscripte. Acŭarelă foarte mică și fină: portret în miniatură. Tabloŭ pictat în acest gen: o frumoasă miniatură. Fig. Obĭect de artă mic și lucrat cu mare delicateță: această cutie e o adevărată miniatură. O miniatură de om, un om prea mic. În miniatură, în proporțiunĭ reduse de tot: pe masa luĭ era o corabie în miniatură.

miniatură, lucrare muzicală de dimensiuni mici sau foarte mici. (Ex. în literatura preclasică de clavecin, în cea vocală și instrumentală clasică și romantică).

MINIATÚRĂ (< fr., it., germ. {i}) s. f. 1. Pictură de manuscris al cărei nume vine de la roșul de miniu, cu care se scriau unele litere în manuscrisele medievale; anluminură. ♦ Arta de a decora un manuscris. Ilustrarea textelor este cunoscută din Antichitate. În primele secole d. Hr., romanii ornau unele scrieri celebre (Terențiu, Virgiliu) cu inițiale, portrete ale autorilor și scene legate de conținut. Arta m. a fost cunoscută și în Orientul antic, ulterior în Persia, India și America precolumbiană. Epoca de aur a m. a fost Evul Mediu. Atelierele din mănăstiri sau cele laice, precum și artiștii în slujba suveranilor ori a marilor colecționari, umpleau spațiile lăsate de copiști cu imagini și ornamente. Decorul esențial erau literele ornate, la care se adăugau frontispicii, chenare, viniete. Meșteșugul m. s-a mutat din Bizanț în răsăritul și apusul Europei, fiind marcat de particularitățile stilurilor naționale. Până în sec. 14, erau împodobite cu m. cărțile bisericești, apoi au început să fie ilustrate și cărțile laice (cronici, romane cavalerești) cu imagini adaptate la text. După generalizarea tiparului, gravura pe lemn și metal a înlocuit m. Pe terit. României, cel mai vechi manuscris cu m. este „Tetraevanghelul” slavo-grec, caligrafiat și pictat în 1429, la mănăstirea Neamț, de Gavriil Uric, întemeietorul școlii moldovenești de m. Foarte importantă a fost activitatea lui Anastasia Crimca, de la începutul sec. 17, care a fundat la mănăstirea Dragomirna o școală de caligrafi și miniaturiști; el a împodobit o serie de manuscrise cu zeci de m. de inspirație biblică. În Țara Românească, „Evangheliarul slavon” de la mănăstirea Bistrița (Vâlcea), de la începutul sec. 16, este decorat cu m. reprezentând scene biblice. În sec. 18, au fost executate m. în manuscrisele cărților populare („Alexandria”, „Esopia” ș.a.), unul dintre cele mai valoroase fiind „Erotocritul” lui Petrache Logofătul 2. Picturi de mici dimensiuni, executate cu finețe, în tempera sau ulei, pe pânză, pergament hârtie, fildeș etc.; p. ext. piesă artistică de proporții mici, reprezentând reproducerea la scară redusă a unui obiect. ◊ Loc. În miniatură = a) mic, miniatural; b) pe plan restrâns, în mic. 3. (În arta smalțurilor) Pictură pe o placă de metal, realizată prin suprapunerea culorilor vitrifiabile. 4. (MUZ.) Piesă muzicală de dimensiuni reduse, pentru diverse instrumente, solistică sau camerală.

miniatúră, miniaturi s. f. 1. Operă de artă plastică (în special pictură) de dimensiuni reduse, lucrată cu multă finețe și meticulozitate, denumirea derivând de la miniul de plumb cu care se realiza această operă; anluminură. 2. Desen ornamental sau figurativ realizat în culori de apă, pulbere da aur etc., care împodobea vechile manuscrise și tipărituri (în special religioase, de ex. Evangheliarul de la Neamț, din 1429, cu miniaturi de Gavril Uric, tabloul votiv al lui Ștefan cel Mare din Evangheliarul de la Humor, opera lui Nicodim, etc.). – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.