MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

MINCIUNÍ, minciunesc, vb, IV. Tranz. (Neobișnuit) A minți, a înșela. A minciunii lumea să-și rîdă de lesne-crezători. C. PETRESCU, R. DR. 136.

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciuní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 sg. și pl. minciuneáscă

MINCIUNÍ vb. v. minți.

A MINCIUNÍ ~ésc 1. tranz. pop. A induce în eroare, recurgând la minciuni; a minți; a înșela. 2. intranz. A umbla cu minciuni. /Din minciună

minciuni vb. v. MINȚI.