MINÁ, minez,
vb. I.
Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine1 (
2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer.
2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦
Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din
fr. miner. MÍNĂ1, mine,
s. f. 1. Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile; complex de lucrări, de instalații în subteran și la suprafață, destinate exploatării, cu ajutorul puțurilor și galeriilor, a unui zăcământ de substanțe minerale utile; subteran, baie2. ♦
Fig. Rezervor nesecat (de bogăție).
2. Armă explozivă folosită la distrugerea unor obiective terestre sau acvatice.
3. Bucată subțire cilindrică sau prismatică din grafit sau din alt material, folosită la confecționarea creioanelor. – Din
fr. mine, germ. Mine. MÍNĂ2 s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. ◊
Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din
fr. mine. MÍNĂ3, mine,
s. f. Veche monedă grecească de aur sau de argint, a cărei valoare era egală cu o sută de drahme. – Din
fr. mine, lat. mina. MINÁ, minez,
vb. I.
Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine1 (
2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. în scopul aruncării lor în aer.
2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦
Fig. A slăbi, a distruge (cu încetul); a măcina. – Din
fr. miner. MÍNĂ1, mine,
s. f. 1. Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile; complex de lucrări, de instalații în subteran și la suprafață, destinate exploatării, cu ajutorul puțurilor și galeriilor, a unui zăcământ de substanțe minerale utile; subteran, baie2. ♦
Fig. Izvor nesecat (de bogăție).
2. Armă explozivă care se așază pe pământ sau în pământ, în apă etc. și care explodează la atingere sau la comandă.
3. Bucată subțire cilindrică sau prismatică de grafit sau din alt material, folosită la confecționarea creioanelor. – Din
fr. mine, germ. Mine. MÍNĂ2, mine,
s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. ◊
Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din
fr. mine. MÍNĂ3, mine,
s. f. Veche monedă grecească de aur sau de argint, a cărei valoare era egală cu o sută de drahme. – Din
fr. mine, lat. mina. MINÁ, minez,
vb. I.
Tranz. 1. A așeza explozibile, mine1 (
2) undeva, cu scop defensiv. Un pod despre care știm că e minat. CAMIL PETRESCU, U. N. 265.
2. Fig. A distruge (puțin cîte puțin).
V. submina. Lupta plină de grele sacrificii a acestor popoare [din colonii] minează temeliile imperialismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949,
nr. 156, 10/2.
MÍNĂ3, mine,
s. f. (La grecii din antichitate) Monedă valorînd o sută de drahme. Alcibiad, floarea efebilor din Atena, tăie într-o zi coada cea frumoasă a unui cine minunat pe care-l cumpărase cu șaptezeci de mine. ODOBESCU, S.III 43.
MÍNĂ1, mine,
s. f. 1. Loc subteran, amenajat cu diferite lucrări și instalații care permit accesul la zăcămintele de minerale utile și fac posibilă exploatarea acestora. Noi bine știm că azi, din mină, Cei ce primesc căldură și lumină Ai noștri sînt, și tot ce noi vom face E pentru-o viață nouă, pentru pace. BENIUC, S. 7. În minele adînci ale Munților Apuseni se vede perfect tot ce s-a petrecut atunci. Aurul lichid și fierbinte s-a strecurat printre stînci. BOGZA, A. Î. 121. Mai înainte, aceste mine de sare prezentau un aspect înspăimîntător. BOLINTINEANU, O. 432. ♦ Ansamblul lucrărilor, construcțiilor și instalațiilor de la suprafață și din subteran ale unei exploatări miniere. ♦ Bogăție mare, izvor nesecat. Știința lui France este o mînă de considerații, de apropieri, de comparații, care dau o mai mare forță creației sale. IBRĂILEANU, S. 280.
2. Armă explozivă, compusă dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care se așază pe pămînt, în pămînt sau sub apă și explodează la atingere sau la comandă (prin acțiunea unui dispozitiv special). Tîrnăcopul, pila, mina mușcă stînca cu-ndîrjire. MACEDONSKI, O. I 231. Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine. NEGRUZZI, S. I 6.
3. (Adesea determinat prin «de creion») Vergea cilindrică sau prismatică subțire făcută din grafit, plombagină sau dintr-o altă substanță care poate lăsa o urmă pe hîrtie sau pe alte materiale. Mină de grafit. Mină colorată.
MÍNĂ2, mine,
s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip; înfățișare.
V. mimică. Fata încercă să-și facă o mînă surîzătoare, dar lacrămile îi jucau încă în ochi. BART, E. 338. Acum, închipuiește-ți, de poți, mina călugărilor. NEGRUZZI, S. I 228.
Expr. A avea mînă bună (sau
rea) = a arăta bine (sau rău); a părea sănătos (sau bolnav).
miná (a ~) vb.,
ind. prez. 3 mineáză
mínă1 (înfățișare)
s. f.,
g.-d. art. mínei
mínă2 (subteran, parte a creionului, monedă)
s. f.,
g.-d. art. mínei;
pl. míne
miná vb., ind. prez. 1 sg. minéz, 3 sg. și pl. mineáză mínă (loc subteran, fizionomie, monedă grecească) s. f., g.-d. art. mínei; pl. míne MÍNĂ s. 1. ocnă, subteran, (înv. și reg.) baie, (înv.) madem, minieră. (Au intrat în ~.) 2. (înv. și reg.) rudărie, (prin Ban.) caună. (~ de aur.) MINÁ vb. I. tr.
1. A așeza, a pune mine (în scop de distrugere).
2. (Fig.) A distruge, a slăbi, a nimici (cu încetul). [< fr. miner, it. minare].
MÍNĂ2 s.f. Înfățișare; expresie a feței; fizionomie. [< fr. mine].
MÍNĂ3 s.f. (La vechii greci) Monedă valorând o sută de drahme. [< fr. mine, lat. mina].
MÍNĂ1 s.f.
1. Loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. ♦ Ansamblul lucrărilor subterane care permite exploatarea unor zăcăminte. ♦ (Fig.) Mare bogăție (ascunsă).
2. Cilindru subțire de grafit etc. din interiorul creioanelor.
3. Armă alcătuită dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. [< fr. mine, it. mina, germ. Mine].
MINÁ vb. I. tr. a planta mine pe un teren sau într-o apă (în scop de distrugere). II. tr.,
refl. (
fig.) a (se) slăbi, a (se) distruge (cu încetul), a (se) măcina. (< fr. miner)
MÍNĂ2 s. f. expresie a feței; fizionomie. (< fr. mine)
MÍNĂ3 s. f. veche monedă grecească de aur sau de argint, valorând o sută de drahme. (< fr. mine, lat. mina)
MÍNĂ1 s. f. 1. loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. 2. galerie săpată în frunzele sau în scoarța unei plante de către insecte. 3. (
fig.) mare bogăție (ascunsă). 4. cilindru subțire de granit etc. din interiorul creioanelor sau pixurilor. 5. mijloc de luptă alcătuit dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. (< fr. mine, germ. Mine)
mínă (míne), s. f. – Sursă, filon, zăcămînt.
Fr. mine. Este omonim cu mină,
s. f. (aparență, aspect, prezență, față), din
fr. mine. –
Der. miner,
s. m., din
fr. mineur; mina,
vb., din
fr. miner.
A MINÁ ~éz tranz. (mine sau explozive) A pune pentru a arunca în aer. /<fr. miner MÍNĂ1 ~e f. 1) Subteran de unde se exploatează zăcăminte minerale. 2) Ansamblu de lucrări și de instalații ce țin de extragerea zăcămintelor minerale. 3) Parte centrală de grafit sau de alt material a unui creion. 4) fig. Sursă inepuizabilă (de bogăție). 5) Armă explozivă al cărei dispozitiv poate exploda în pământ sau în apă. Câmp de ~e. [G.-D. minei] /<fr. mine, germ. Mine MÍNĂ2 ~e f. Expresie specifică a feței, care denotă o anumită stare de spirit sau o anumită atitudine. /<fr. mine MÍNĂ3 ~e f. (în antichitatea greacă) Greutate sau monedă egală cu o sută de drahme. /<fr. mine, lat. mina minà v.
1. a săpa o mină;
2. a găuri cu încetul: marea minează țărmurile;
3. fig. a consuma, a distruge puțin câte puțin: supărările minează pe om.
mină f.
1. loc sub pământ de unde se extrag minerale combustibile: o mină de aur, de cărbuni;
2. fig. izvor abundant: o mină de observațiuni;
3. cavitate subterană ce se umple cu o substanță explozibilă.
mină f. aparența exterioară, aerul feței: mină bună, tristă. (= fr. mine).
mină f. măsură de greutate și monedă greacă antică în valoare ce 100 drahme.
2) *mínă f., pl. e (fr. mine, poate d. bretonu min, cĭoc, bot). Aer, aparență, expresiune a fețeĭ: mină sănătoasă, veselă. A face mine, a te arăta supărat, a face mutre.
3) mínă f., pl. e (lat. mina, d. vgr. mnâ). La vechiĭ Grecĭ, o măsură de greutate egală cu o sută de drahme (cea din Egina cam 600 de grame, cea din Atica vre-o 432-436). O monetă, a 60-a parte din talent (cea din Egina cam 135 de francĭ, cea din Atica vre-o 98. O mină de aur valora de 10-12 orĭ maĭ mult).
1) *mínă f., pl. e (fr. mine, subst. verbal d. miner, a mina, a submina). Teren în fundu pămîntuluĭ de unde se scot metale, cărbunĭ, petre ș. a.: mină de aur, de fer, de cărbunĭ de pămînt, de diamant. Săpătură (șanț, galerie, puț) p. a scoate metale saŭ minerale. Săpătură făcută supt pămînt p. a pune materiĭ explozive care să arunce în aer ceĭa ce e deasupra. Fig. Loc de unde poțĭ lua tot ce-țĭ trebuĭe: această moșie e o mină de aur, această carte e o adevărată mină de informațiunĭ. Mină plutitoare, mașină plutitoare făcută să explodeze cînd va fi cĭocnită de un vas.
*minéz v. tr. (fr. miner, cuv. probabil celtic). Sap o mină: a mina o stîncă. Sap, rod încet-încet: apa minează pămîntu. Fig. Consum, ruinez încet-încet: boala l-a minat, Jidaniĭ minează patria.
MINĂ s. 1. ocnă, subteran, (înv. și reg.) baie, (înv.) madem, minieră. (Au intrat în ~.) 2. (înv. și reg.) rudărie, (prin Ban.) caună. (~ de aur.) MINĂ s. aer, aspect, chip, expresie, față, figură, fizionomie, înfățișare, obraz, (înv. și pop.) boi, (reg.) săbaș, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are o ~ mulțumită.) mínă-pilót s. f. (tehn.) Mină care servește ca bază de experimentare ◊ „Au fost atacate și lucrări de bază la o mină-pilot. Aici se va experimenta și stabili tehnologia unui nou procedeu de extracție a sării.” R.l. 13 X 66 p. 1. ◊ „S-a întocmit și este în curs de aplicare un program de cercetări miniere constând din deschiderea unei mine-pilot unde se vor experimenta tehnologiile de extracție adecvate pentru exploatarea straturilor groase.” Sc. 23 II 74 p. 1 //din mină + pilot// mínă-școálă s. f. (tehn.) Mină în care lucrează elevi sau studenți mineri ◊ „Pe lângă Grupul școlar minier de la Motru, jud. Gorj, a fost construită o mină-școală care a fost dotată și amenajată după cele mai noi tehnologii ale acestui bazin minier, cu mecanisme în funcțiune, inclusiv un complex mecanizat de avansare, tăiere și susținere.” R.l. 13 VI 73 p. 2. ◊ „Mina Herja, draga noastră mină-școală, lucrează din plin.” V. stud. 26 XII 73 p. 12; v. și R.l. 9 IV 80 p. 2 (din mină + școală) MINA (sec. 16), zugrav român. L-a însoțit pe Mihai Viteazul în numeroase campanii. Autor al picturii de la Biserica Mănăstirii Căluiu (1594), ce constituie un valoros document de epocă (tablourile votive ale lui Petru Cercel, Mihai Viteazul și ale familiei Buzeștilor). MINA (pseud. Annei Maria Mazzini) (n. 1940), cântăreață italiană de muzică ușoară. S-a afirmat la sfărșitul anilor ’50 printr-un repertoriu divers și de mare popularitate („Tintarella di Luna”, „Grande grande grande”, „Parole parole”). MINA, Francisco ESPOZ Y (1781-1836), general spaniol. A condus unitățile spaniole de guerilă în timpul ocupației franceze (1808-1814). Participant la revoluția spaniolă din 1820-1823; ulterior, ulterior, a condus armata spaniolă împotriva încercării de lovitură de stat a carliștilor (1834). MINA gr. Mηνᾶς. I. Mina b. și f.; accentul mutat pe prima în toate derivatele, cînd nu este atras de anumite sufixe ca: -ăciu, -oiu, ș.a. 1. Minea (Sd XXII) și frecv. act.; Minéaia t.; Mineasa, pîrîu. 2. Minéață b, ipoc. (Sc); 3. Mineș (Ard); Minești s.; Minescu, act.; Minovici fam, de orig. ar. 4. Minăciu, act. 5. + -ar: Minárul t. (Mus); Minar fam. act. 6. + -ica; Minica b. (17 B III 137); f. (Sc). 7. + -oiu: Minoiu (Cand); Minoești fam. olt. (AO XV; Minoniu (Cand). 8. Mina (AO XV 278); -l (P14 fila 17); -lescu, I. poetul; -lici (Buftea); Min/uț Cojocariu (AO XV 283); -uțescu., N. 9. Mină, Oprea (Șchei II). Miniul 1505 (D Gorj). II. -cu, -co: 1. Minco (Dm; Băl II); Mincu pren. (Sd XVI; P3); -lescu. 2. Mincă, Stan (RA III 272); b. (Buftea); f., ar. (Fărș); Minca, T., fam. act.; „cucoana Minca zisă și Mica” (BCI XI 81). 3. + -ar: Mincarul t. (Mus). 4. + -uț: Mincuțoaia t. (Mus). 5. Prezența de timpuriu în Moldova a derivatelor în -cu, -că, denotă o influență slavă mai veche decît cea modernă bulgară, căreia s-ar datora formele cu suf. -ciu, -cea: Mincea, fam. munt.: Minciu, act. -l, mar. (Drăg); -lescu act.; Minceni s. și Mincioagă fam. Quamoclit lobata (Llav. et Lex.) House (syn. Mina lobata Llav. et Lex.). Specie ce înflorește vara-toamna. Flori albe-gălbui dispuse în cimă scorpioidă, bifurcată, lungă de 35-45 cm. Bobocii roșii-aprins, înainte de înflorire portocalii, stamine galbene, ușor curbate, exerte. Plantă anuală, volubilă, cca 6 m înălțime. Frunze trilobate, cordiforme la bază.